Un ceas primit cadou de la Nicolae Ceauşescu, un palton, costume. Sunt câteva dintre bunurile confiscate de la familia Ceauşescu pe care soţul Zoiei are acum dreptul să le ia acasă.
Multe dintre ele nici nu mai există în custodia Parchetului General. Sute de obiecte au fost vândute în anii '90, în urma unei decizii a procurorilor anchetatori. Printre acestea o geantă "Gucci", care a aparţinut Zoei Ceauşescu, dar şi o haină de blană, ambele estimate la câte 1.700 de lei. Mircea Oprean e hotărât să recupereze însă până la ultimul obiect reţinut sau contravaloarea acestuia.
Printre operele de artă restituite sunt tablouri de Tonitza, Pătraşcu, Dărăscu, Pallady şi Luchian. Totodată, familiei Ceauşescu i-au mai fost date înapoi cărţi şi albume de artă, aflate în custodia Muzeului Naţional de Artă.
În cazul obiectelor valorificate prin licitaţii, Parchetul ar putea fi obligat să plătească contravaloarea lor.
Ştiri video recomandate