Antena 3 CNN Actualitate Motivaţia CC privind decizia de neconstituţionalitate a ordonanţei care interzice cumulul pensie-salariu

Motivaţia CC privind decizia de neconstituţionalitate a ordonanţei care interzice cumulul pensie-salariu

Motivaţia CC privind decizia de neconstituţionalitate a ordonanţei care interzice cumulul pensie-salariu
Sursa foto: Curtea Constitutionala
16 Ian 2009   •   14:06

Curtea Constituţională şi-a motivat vineri decizia de neconstituţionalitate luată în cazul ordonanţei, care interzicea cumulul pensiilor cu salariile pentru bugetari. Conform acesteia, interdicţiile şi obigaţiile impuse prin ordinanţa vizată fectează prin limitare atât dreptul la pensie prevăzut de art. 47 alin.(2) din Constituţia României, cât şi dreptul la muncă consacrat prin art. 41 din Legea fundamentală.
"Interdicţiile şi obligaţiile impuse prin ordonanţă afectează prin limitare atât dreptul la pensie prevăzut de art.
47 alin.(2) din Constituţia României, cât şi dreptul la muncă consacrat prin art. 41 din Legea fundamentală. Luând în considerare prevederile art. 115 alin.(6) din Constituţie, în conformitate cu care ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturile şi libertăţile prevăzute în Constituţie, Curtea Constituţională urmează să constate că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 230/2008 sunt neconstituţionale, deoarece afectează drepturile fundamentale menţionate mai sus", se arată în motivarea publicată vineri de Curtea Constituţională.
Curtea subliniază că Guvernul nu este împiedicat să promoveze măsurile pe care le consideră necesare în cazul cumulării pensiei cu salariul, cu condiţia respectării dispoziţiilor constituţionale, a principiilor neretroactivităţii legii, nediscriminării şi egalităţii în drepturi şi a celorlalte norme şi principii prevăzute de Constituţie.
Având în vedere încălcarea principiilor menţionate mai sus, Curtea Constituţională a concluzionat că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 230/2008 sunt neconstituţionale.
Contestaţia ordonanţei a fost depusă la Curte de către Avocatul Poporului, după ce actul normativ a fost deja contestat de o parte a categoriilor bugetare care intră sub incidenţa sa: medici, profesori sau actori.
Motivaţia Curţii Constituţionale privind OUG nr. 230/2008(pdf)
Antena3.ro

×
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close