Antena 3 CNN Actualitate MRP prezintă rezultatele primei sesiuni de evaluare a proiectelor pentru 2019

MRP prezintă rezultatele primei sesiuni de evaluare a proiectelor pentru 2019

MRP prezintă rezultatele primei sesiuni de evaluare a proiectelor pentru 2019
24 Apr 2019   •   16:30

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a anunțat, marți, rezultatele primei sesiuni de evaluare a proiectelor cu finanțare nerambursabilă pentru anul 2019. Listele cu proiectele aprobate și cele respinse pot fi consultate pe site-ul ministerului (http://www.mprp.gov.ro/web/), iar termenul de depunere a contestațiilor este de 5 zile lucrătoare de la data postării. Proiectele sunt grupate pe trei categorii: „Comunități istorice”, „Diaspora” și „România”. În prima categorie au fost aprobate 53 de proiecte, în cea de-a doua 69, iar în cea de-a treia un număr de 30. Cea de-a doua sesiune de evaluare va avea loc în lunile iulie – august 2019.

Potrivit „Ghidului Beneficiarului pentru 2019”, programele de finanțare ale MRP cuprind următoarele teme:

Cultură – „Constantin Brâncuşi”- păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice a românilor din vecinătate, din emigraţie şi din diaspora de mobilitate, precum şi întărirea legăturilor dintre România şi comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării.

Mass-media – „Mihai Eminescu”- păstrarea şi afirmarea identităţii culturale a românilor, promovarea României şi a valorilor comunităţilor româneşti, prin sprijinirea mass-mediei de expresie românească din comunităţile româneşti de peste hotare.

Educaţie – „Nicolae Iorga”- sprijinirea procesului de integrare a românilor care îşi au domiciliul/reşedinţa în străinătate în paralel cu păstrarea şi afirmarea identităţii lingvistice a românilor de pretutindeni şi formarea noii generaţii, care să reprezinte România şi interesele româneşti în străinătate.

Spiritualitate şi tradiţie – „Andrei Şaguna”- păstrarea identităţii spirituale şi respectarea libertăţii religioase a românilor de pretutindeni.

Societatea civilă – „Dimitrie Gusti”- sprijinirea, consolidarea şi extinderea mediului asociativ în comunităţile locuite de români şi solidaritatea pe care societatea civilă o generează în rândul comunităţilor de români.

Președinția României la Consiliul Uniunii Europene -  (program valabil numai pentru prima sesiune de finanțarea a anului 2019) –promovarea la nivel european a imaginii României și a expertizei românești la nivel de competențe specifice, creșterea vizibilității Președinției României, sprijinirea și promovarea valorilor comune europene la nivelul organizațiilor reprezentative ale românilor din afara granițelor țării în scopul respectării drepturilor românilor de pretutindeni și diseminării informațiilor privind oportunitățile disponibile în țările membre pentru toți cetățenii europeni.

 

 

 

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close