Poliţiştii
au confiscat un pistol mitralieră şi un automat Uzzi din casa unor
cetăţeni de etnie rromă, la Popeşti Leordeni. 19 persoane au fost
reţinute, iar în casa în care se aflau suspecţii au mai
fost găsite pistoale, arme albe şi cocktail-uri Molotov. Poliţiştii
i-au urmărit pe membrii grupării timp de trei săptămâni.
Ştiau că în casele acestora există arme, dar ceea ce au
găsit a depăşit toate aşteptările.
Comisarul
Petre Popa, şef Investigaţii Criminale din Ilfov, povesteşte că
armele erau peste tot - „în pat, sub pat, sub pături”. Cei
reţinuţi spun că armele erau pentru autoapărare. Se temeau de un
alt clan, din Roşiorii de Vede, care ar fi intenţionat să le
răpească una dintre fiice. Mitraliera şi pistolul automat fuseseră
cumpărate, spun ei, de la nişte cetăţeni ruşi.
Poliţiştii
nu cunosc încă de unde provin armele. Este posibil să fi fost
aduse ilegal în ţară, dar există şi varianta ca acestea să
fi fost furate la Revoluţie, pentru că înainte de 1989 şi
miliţia şi armata au fost dotate cu astfel de arme. Pe piaţa
neagră, o mitralieră poate costa câteva mii de euro.
Antena
3