Antena 3 CNN Actualitate Negocieri eşuate: Preţul medicamentelor rămâne neschimbat

Negocieri eşuate: Preţul medicamentelor rămâne neschimbat

Negocieri eşuate: Preţul medicamentelor rămâne neschimbat
16 Oct 2008   •   23:10

O nouă rundă de negocieri, între ministrul Sănătăţii şi reprezentanţii distribuitorilor şi importatorilor de medicamente, a avut loc joi. Rezultatul a rămas neschimbat, preţul medicamentelor de pe liste va râmâne acelaşi, însă discuţiile vor continua şi sâmbătă pentru a stabili metodologia de calculare pentru anul 2009, potrivit Mediafax.
"Am stabilit cu producătorii internaţionali de medicamente ca până la 31 decembrie 2008 să mergem pe actualele preţuri, adică fără majorarea preţului de vânzare cu amănuntul, astfel încât bugetul populaţiei să nu fie afectat, iar fondul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să nu treacă peste valorile stabilite. Până la sfârşitul anului nu va fi afectată aprovizionarea cu medicamente, acestea toate fiind măsuri pe termen scurt", a spus ministrul Nicolaescu.
Toate încercările de până acum de a se ieşi din criză au eşuat, pentru că Eugen Nicolăescu nu a fost deloc dispus să cedeze în faţa cererii distribuitorilor de a recalcula preţul la medicamente.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu
Parteneri
Trucul cu care românii păcălesc automatele de reciclare
x close