Antena 3 CNN Actualitate Parchetul General a preluat ancheta în cazul incendiului de la clubul Colectiv

Parchetul General a preluat ancheta în cazul incendiului de la clubul Colectiv

Parchetul General a preluat ancheta în cazul incendiului de la clubul Colectiv
31 Oct 2015   •   12:19
Procurorul General al României, Tiberiu Niţu, a ajuns în urmă cu puţin timp la locul tragediei din Capitalei, de unde a explicat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat de la Parchetul Capitalei ancheta în cazul incendiului de la clubul Colectiv.
 
"Am preluat dosarul de la Parchetul Capitalei, datoriă anvergurii situaţiei şi datorită faptului că trebuie lucrat cu foarte multe instituţii. S-a început o anchetă penală la Parchetul Capitalei. Este începută urmărirea penală cu privire la faptele de omor calificat şi distrugere calificată. Pentru început. Urmează să efectuăm şi celelalte acte, pentru a putea epuiza cercetarea la faţa locului. Cred că momentan este prematur să ne pronunţăm în legătură cu decizii. În momentul de faţă, colegii noştri sunt aici şi aşteaptă să intre în locaţie. Momentan, din datele pe care eu le am, aşteptăm să intrăm în zona respectivă. Nu este vorbă că bănuim pe cineva de intenţie, dar se urmăreşte fapta mai gravă şi în urma cercetării vom afla ce s-a întâmplat. Din datele pe care le am, momentan nu se poate intra în zona respectivă, aşteptăm ca experţii să ne lase să intrăm. Nu pot să vă spun dacă sunt concludentele imaginile, ce s-a ridicat, ce nu s-a ridicat, voi merge şi eu la faţa locului şi vă vom comunica tot. În final, doresc să transmit toată compasiunea mea familiilor victimelor şi să îi asigur că vom aloca toate resursele pentru a soluţiona acest dosar."
 

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close