Antena 3 CNN Actualitate O fată de 12 ani s-a sinucis, lăsând în urmă un desen misterios

O fată de 12 ani s-a sinucis, lăsând în urmă un desen misterios

O fată de 12 ani s-a sinucis, lăsând în urmă un desen misterios
02 Sep 2008   •   19:59

O fetiţă de 12 ani din judeţul Olt şi-a pus capăt zilelor lăsând în urmă doar un desen. Apropiaţii familiei susţin că părinţii erau mai apropiaţi de sora ei mai mare. Copila era cuminte şi premiantă şi nu a explicat motivul gestului său extrem. Desenul ei este acum studiat şi analizat de psihologi.

Ziua părea a fi una obişnuită. Părinţii Narcisei au plecat de dimineaţă să adune coceni. Fata de 12 ani şi sora ei s-au oferit să îi ajute dar tatăl le-a spus să rămână acasă. Pe la prânz fetiţa a plecat să sară coarda. O oră mai târziu ea a fost găsită de tatăl său. Acesta a tăiat frânghia şi a încercat să o resusciteze. Copilul a fost transportat la spital însă medicii au declarat decesul după 40 de minute.



Cu ajutorul desenului Narcisei, înfăţişând doi oameni ţinând de mână un copil, procurorii criminalişti şi psihologii încearcă să găsească motivul pentru care un copil de 12 ani, premiant, fără probleme cu părinţii, şi-a pus capăt zilelor. Nici ieri şi nici mai demult Narcisa nu a dat semne că suferă. Părinţii sunt disperaţi. Ei spun că şi-au crescut fetele cât de bine au putut şi nu s-au certat niciodată în faţa lor. Îşi făcuseră un rost, aveau o casă, o grădină, munceau amândoi şi chiar puseseră nişte bani deoparte.

O altă adolescentă, din Galaţi, şi-a pus capăt zilelor în urma unei certe cu mama sa. Tânăra de 16 ani a a băut otravă ca să scape de probleme. I-a trimis mamei sale doar un mesaj pe telefonul mobil, în care scria că se vor întâlni pe lumea cealaltă. Copila a fost găsită mai târziu, de fratele ei, zăcând fără suflare într-un grajd din spatele casei. Mama spune că nu-şi imaginează ce s-a putut întâmpla, certurile cu fata nefiind niciodată atât de serioase. Poliţia cercetează cazul. Nicoleta va fi înmormântată mâine, fără slujbă religioasă.



Observator

×
Parteneri
Atac la ambasada Israelului din Bucureşti
x close