Antena 3 CNN › Actualitate › O firmă a depozitat și îngropat 800 de metri cubi de deșeuri pe Splaiul Unirii din Capitală. A fost amendată cu peste 200.000 de lei

O firmă a depozitat și îngropat 800 de metri cubi de deșeuri pe Splaiul Unirii din Capitală. A fost amendată cu peste 200.000 de lei

George Forcoş
2 minute de citit Publicat la 19:44 07 Oct 2026 Modificat la 19:44 07 Oct 2026
deseuri depozitate pe un teren din splaiul unirii din bucuresti
În total, cele trei amenzi aplicate societății au ajuns la 235.000 de lei. FOTO: Garda de Mediu/Facebook

Aproximativ 800 de metri cubi de deșeuri provenite din construcții și demolări au fost descoperiți pe un teren de 2.000 de metri pătrați de pe Splaiul Unirii, în Sectorul 3 al Capitalei.

După mai multe controale și amenzi, comisarii Gărzii Naționale de Mediu au constatat că o parte dintre deșeuri nu doar că nu fusese eliminată, ci era mutată pe un teren alăturat și îngropată. Societatea responsabilă a primit amenzi în valoare totală de 235.000 de lei, iar Garda Națională de Mediu a făcut o sesizare penală.

De la depozitare ilegală la îngroparea deșeurilor

Verificările comisarilor Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Municipiului București au început după ce aceștia au identificat, pe amplasamentul din Splaiul Unirii nr. 865W, cantități mari de moloz, cărămizi și BCA, polistiren, ambalaje de carton, saci din rafie, folie și tuburi din plastic, precum și alte resturi rezultate din activități de construcție și demolare.

Deșeurile au fost aduse și depozitate de o societate care desfășura activități de transport al deșeurilor nepericuloase. Firma nu avea însă autorizația de mediu necesară pentru colectarea și stocarea deșeurilor în acel loc.

Pentru această situație, societatea a fost amendată inițial cu 60.000 de lei. Comisarii au stabilit totodată obligația firmei de a intra în legalitate și de a ridica deșeurile și a le preda unor operatori autorizați.

La controlul efectuat ulterior, în perioada 16–22 iulie 2026, situația era practic neschimbată. Firma nu obținuse autorizația și nici nu eliminase deșeurile depozitate ilegal.

Pentru nerespectarea măsurilor impuse anterior, societatea a primit o nouă amendă, de 100.000 de lei, precum și un nou termen pentru evacuarea deșeurilor prin firme autorizate.

Deșeurile erau mutate și îngropate

Nici această măsură nu a fost respectată. La verificarea din 22 septembrie 2026, comisarii de mediu au găsit în continuare cantități foarte mari de deșeuri pe amplasament.

Mai mult, aceștia au constatat că un încărcător frontal lua deșeurile și le transporta pe terenul alăturat, unde acestea erau descărcate într-o groapă de aproximativ 15 metri pătrați.

Pentru nerespectarea repetată a măsurilor dispuse, societatea a fost sancționată din nou, cu 75.000 de lei.

În total, cele trei amenzi aplicate societății au ajuns la 235.000 de lei.

Garda de Mediu a făcut sesizare penală

Constatarea că deșeurile erau păstrate în afara unui spațiu autorizat și că o parte dintre acestea erau îngropate a dus cazul dincolo de zona contravențiilor, potrivit Gărzii Naționale de Mediu.

Comisarii au întocmit o sesizare penală, întrucât legislația interzice atât depozitarea și păstrarea deșeurilor în locuri neautorizate, cât și îngroparea acestora.

„În astfel de situații, faptele pot constitui infracțiuni”, transmite Garda Națională de Mediu, precizând că legea prevede pedepse cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close