x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

O nouă înfrângere pentru Kovesi. Mohamad Yassin, medicul lui Omar Hayssam, a fost achitat

de M.Z.   •   22 Noi 2017   •   08:31
O nouă înfrângere pentru Kovesi. Mohamad Yassin, medicul lui Omar Hayssam, a fost achitat 418

O nouă înfrângere pentru Laura Codruţa Kovesi. Continuă şirul achitărilor în dosare considerate extrem de grele. 

De această dată, Mohamad Yassin, medicul lui Omar Hayssam, a fost achitat în dosarul în care era acuzat de trafic de influenţă. 

Mai exact, existau suspiciuni că medicul sirian i-ar fi cerut, în 2005, două milioane de euro lui Omar Hayssam pentru a-l ajuta să scape de închisoare, în cazul jurnaliştilor răpiţi în Irak. 

Totodată, magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis ca şi Tahli Fedel să scăpe de acuzaţia de complicitate la trafic de influenţă. 

Mohamad Yassin este cunoscut în România pentru implicarea pe care a avut-o în rezolvarea crizei privind răpirea celor trei jurnalişti români în Irak, în 2005. Mohamad Yassin a fost mandatat atunci de celula de criză să negocieze eliberarea jurnaliştilor. 

sati