Antena 3 CNN Actualitate O țară vecină cu România interzice purtarea vălului islamic în locurile publice

O țară vecină cu România interzice purtarea vălului islamic în locurile publice

O țară vecină cu România interzice purtarea vălului islamic în locurile publice
Sursa foto: Foto:pixabay.com
30 Sep 2016   •   12:38

Deputaţii bulgari au adoptat vineri proiectul de lege care interzice purtarea vălului islamic în spaţiile publice, informează Novinite și Agerpres.

Proiectul, cunoscut sub denumirea de "legea care interzice burka", a fost iniţiat de Formaţiunea Frontul Patriotic, o coaliţie care sprijină guvernul minoritar al premierului Boiko Borisov. Iniţiatorii au invocat potenţiale ameninţări la adresa securităţii naţionale, susţinând că purtarea vălului islamic integral care acoperă faţa poate facilita acte de terorism cu un număr mare de victime.

Interdicţia se va aplica în instituţiile publice, în spaţiile unde se oferă servicii administrative, de educaţie, în locurile destinate recreării, sportului sau culturii.

Grupul parlamentar de stânga DPS, în frunte cu liderul său Mustafa Karadayi, s-a opus adoptării textului. Proiectul fusese aprobat în mai multe comisii parlamentare, iar la mijlocul lunii iunie a fost adoptat în plen în primă lectură, după dezbateri aprinse.

Conform prevederilor noii legii, amenda va fi de 200 de leva (100 de euro) pentru persoanele aflate la prima încălcare a interdicţiei, iar recidiva va putea fi sancţionată cu 1.500 de leva (750 de euro). Dacă persoana în cauză are o calitate oficială, amenda va fi de 2.000 de leva (1.000 de euro) atât la prima încălcare, cât şi la următoarele.

Mai multe oraşe au introdus deja interdicţii la nivel local, la Pazardjik, în sudul Bulgariei, primăria aplicând deja în mod regulat amenzi. Purtarea vălului integral a dobândit o oarecare popularitate mai ales la Pazardjik, unde familii musulmane de romi au fost expuse radicalizării, prin intermediul, se pare, al fondurilor furnizate prin fundaţii având legături cu Arabia Saudită.

 

×
Subiecte în articol: Bulgaria val islamic
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close