Antena 3 CNN Actualitate Oprescu a solicitat ca lucrările la pasajul Universităţii să fie gata în două luni

Oprescu a solicitat ca lucrările la pasajul Universităţii să fie gata în două luni

Oprescu a solicitat ca lucrările la pasajul Universităţii să fie gata în două luni
03 Aug 2008   •   10:40

Sorin Oprescu a fost din nou în inspecţie în Capitală. Primarul general a verificat duminică dimineaţă stadiul lucrărilor la pasajul subteran din Piaţa Universităţii. El primise mai multe reclamaţii din partea bucureştenilor care sesizau mizeria din zonă. Oprescu nu a părut deloc mulţumit de ritmul în care se desfăşoară lucrările şi a cerut ca reabilitarea pasajului să fie gata în aproximativ două luni.

Primarul Capitalei s-a întâlnit în pasajul Universităţii cu proiectantul şi arhitectul care se ocupă de lucrări. El a propus ca soluţie pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi fizice în zona subterană înlocuirea scărilor rulante cu benzi rulante la care se pot adăuga două lifturi. În urma propunerilor venite de la primar, proiectul va fi reevaluat şi prezentat într-un termen de trei zile.

Deşi proiectantul şi arhitectul au propus ca termen de finalizare a lucrărilor sfârşitul anului, Sorin Oprescu a solicitat ca pasajul să fie gata în două luni, cel mult două luni şi jumătate. În ceea ce priveşte salubrizarea zonei, constructorul s-a angajat ca pe perioada lucrărilor să se ocupe şi de această problemă.

Primarul general este nemulţumit şi de transportul în comun din Bucureşti. Sorin Oprescu s-a supărat atunci când a aflat de ce aşteaptă bucureştenii zeci de minute în staţii. Garajele Regiei sunt pline de autobuze, însă pe traseu, oamenii stau în staţii zeci de minute. Purtătorul de cuvânt al RATB a declarat că cele 200 de maşini sunt reparate pentru a face faţă numărului mare de pasageri care vor fi în toamnă. El a adăugat că mulţi şoferi au nevoie de concediu medical din cauza condiţiilor de muncă.

Oprescu a mai declarat şi că vor fi terminate şi lucrările la liniile de tramvai. De asemenea, primarul crede că viitorul circulaţiei în Capitală aparţine tramvaielor şi bicicletelor.

Antena3.ro

×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close