Antena 3 CNN Actualitate Panama Papers. Sorin Ovidiu Vîntu, dezvăluiri în premieră despre offshore-uri

Panama Papers. Sorin Ovidiu Vîntu, dezvăluiri în premieră despre offshore-uri

Panama Papers. Sorin Ovidiu Vîntu, dezvăluiri în premieră despre offshore-uri
07 Apr 2016   •   18:11

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a declarat într-un interviu acordat în exclusivitate Cotidianul.ro că are firme în toate paradisurile fiscale din lume, inclusiv în Panama, și că acest lucru nu este ilegal.

El este unul dintre oamenii de afaceri români care apar pe listele Panama Papers, alături de Frank Timiș, Cristian Borcea, Corneliu Iacubov, Constantin Iacov, Constantin Buzăianu, Dragoș Dobrescu și alții. El susține că este o afacere organizată, iscată de niște ziariști nepricepuți care fac jocurile celor ce și-au dorit acest scandal.


Iată câteva fragmente din interviu. Integral, în Cotidianul.ro

Figurați cu firme înregistrate în Panama?

Evident.

Câte?

Nu știu. Am firme în toate offshore-urile din toată lumea. Inclusiv în Panama.

Și cu ce se ocupă aceste firme?

Afaceri. Optimizează fiscal, dragul meu. O firmă dintr-un offshore optimizează fiscal venituri. Bătălia întotdeauna în lumea asta este între stat și privat. Privatul vrea să plătească cât mai puțin și statul să ia cât mai mult.

Și care este diferența între taxele plătite în Panama și cele plătite în România?

Acolo taxele sunt zero. Sau, mă rog, erau zero. Statul român nu îmi dă nimic. Mă prigonește ca pe ultimul tâlhar. De ce i-aș da bani?!

Ce părere aveți despre acest scandal, Panama Papers?

Este un scandal organizat. Din nefericire, niște ziariști care au slabe cunoștințe profesionale fac jocul celor care au inițiat acest scandal.

Și cine are interesul să inițieze un astfel de scandal?

Ei, prietene… Dacă aș ști, aș fi un geniu. Habar n-am cine a inițiat scandalul. Dar se dă o conotație ilegală. Dacă ai o firmă, un offshore, înseamnă că obligatoriu comiți o ilegalitate. Toate băncile, toate corporațiile, toate instituțiile din lumea asta au firme offshore. Absolut toate.

Spuneți-mi dacă aveți teamă de aceste investigații?

Nimeni din cei care au bani acolo nu au motive să să teamă. Repet. Toate acele tranzacții au fost făcute cu o armată de avocați și de contabili.

×
Subiecte în articol: Sorin Ovidiu Vantu Panama Papers
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close