Antena 3 CNN Actualitate Incendiu în curtea Spitalului Municipal Dej!

Incendiu în curtea Spitalului Municipal Dej!

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 10:42 10 Mar 2021 Modificat la 10:43 10 Mar 2021
Incendiu în curtea Spitalului Municipal Dej!
Sursa foto: Spitalul Municipal Dej/Facebook

Pompierii au intervenit de urgenţă, iar curentul electric a fost însă întrerupt pentru scurt timp.

Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, a intervenit în direct prin telefon, unde a anunțat, în exclusivitate la Antena 3, că incendiul a avut loc în zonele administrative ale unității medicale și nu au fost probleme cu energia electrică în saloane.

''A fost vorba despre un eveniment minor. Au fost prezente două autospeciale ale ISU Cluj privind aprinderea unor elemente din componenta tabloului de siguranţă din postul de transformare care funcţiona într-o clădire din curtea spitalului. Aşadar, nu au fost afectate persoane, sau pacienţii spitalului. A fost vorba doar despre  arderea cu o flacără destul de redusă în interiorul punctului de transformare care a generat mai mult fum. Nu au fost necesare măsuri de evacuare, persoane care să sufere în vreun fel. Flăcările au fost stinse la scurt timp, după ce pompierii au ajuns folosind stingătoarele cu pulbere din dotarea autospecialelor și nu au pus niciun fel de problemă. A fost afectată parțial alimentarea cu energia electrică în anumite spații administrative, spațiile sensibile ale spitalului sunt funcționale. Saloanele și spațiile care sunt sensibile au energie electrică și nu au probleme. Sunt zone adminsitrative, cum sunt birourile, sau policilnica unde există alimentare parțială, deci nu sunt probleme cu alimentarea cu energie electrică'', a spu s Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

×
x close