Antena 3 CNN Actualitate Ce fac de Paşte condamnaţii la închisoare fugiţi din ţară

Ce fac de Paşte condamnaţii la închisoare fugiţi din ţară

De Paște se bucură de libertate chiar și cei care au de făcut ani grei de închisoare, dar au reușit să fugă din țară și să fenteze legea. Iată unde sărbătoresc acum nume precum Sorin Oprescu, Dragoș Săvulescu sau Mario Iorgulescu.

Ce fac de Paşte condamnaţii la închisoare fugiţi din ţară
Sursa foto: Hepta / Mediafax Foto / Alexandru Dobre
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Apr 2023   •   17:20

Cristian Rizea, fost deputat PSD, a fost condamnat definitiv în 2019 la patru ani și opt luni de închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor. Acesta transmite liniștit pe internet din casa lui luxoasă din Chișinău, postează pe Instagram din Range, intră în direct la televiziuni iar, mai nou, vrea să și candideze în Republica Moldova. 

Autoritățile din România tot nu reușesc să-și dea seama, nici după aproape patru ani de la condamnarea sa, unde s-au împotmolit de nu reușesc să-l extrădeze. Așa că și de Paște este perfect liniștit și relaxat. 

Fostul acționar de la Dinamo, Dragoș Săvulescu, deși cu un mandat european de arestare încă valabil în România, petrece de Paşte. Curtea de Apel din Napoli a decis că nu va fi trimis în România pentru sentința de cinci ani și jumătate de închisoare și un prejudiciu reclamat de 112 milioane de euro!

Italia este loc de liniște pentru cei mai mulți fugari celebri din România

Citeşte şi: Mario Iorgulescu își cere scuze după ce a batjocorit justiția din România: ”Nu îmi luasem tratamentul”

Pe Alina Bica ați putut s-o vedeți filmată într-un bar din Bari, în exclusivitate la Antena 3 CNN. Şi tot acolo mai este și fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare în dosarul Black Cube, iar, mai nou, și proaspătul condamnat fost președinte al Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene. 

La Bologna locuiește și își face Paștele fostul europarlamentar PDL și fost președinte al ANSVSA, Marian Zlotea, scăpat și el de o sentință de opt ani și jumătate de închisoare, acuzat că și-a condiționat angajații de la ANSVSA să cotizeze la partid, iar într-o clinică de lux din Milano se găsește Mario Iorgulescu. Condamnat la 15 ani și opt luni de închisoare pentru accidentul mortal din 2019, ba postează pe Instagram și zice că duce viață de mafiot ba spune că viața e grea și se roagă, oricum transmite că este încrezător că n-o să fie extrădat niciodată în România.

Grecia este un alt loc minunat de făcut Paștele, mai ales dacă ai probleme cu justiția din România. Aici se află fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, milionarul Ioan Neculaie, fostul patron al FC Brașov, dar și miliardarul Beny Steinmetz, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa. Pentru toți, deocamdată, statul grec a refuzat extrădarea. 

×
Subiecte în articol: Paste condamnati inchisoare
Parteneri
Cod Galben de vijelii, ploi torențiale și grindină. 17 județe vizate
x close