Antena 3 CNN Actualitate Patru persoane au fost arestate în dosarul "Mafia caselor"

Patru persoane au fost arestate în dosarul "Mafia caselor"

Patru persoane au fost arestate în dosarul "Mafia caselor"
02 Iun 2008   •   21:39

Încă patru persoane arestate în dosarul "Mafia caselor". Tribunalul Bucureşti a emis, luni, mandate de arestare preventivă pentru jumătate dintre membrii grupării. În total, 12 persoane sunt cercetate pentru că au escrocat mai mulţi bucureşteni pe care i-au lăsat fără locuinţe.

Cei 12 sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt de locuinţe, înşelăciune şi complicitate la înşelăciune, tentativă la înşelăciune, lipsire de libertate, fals în declaraţii şi abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

Aceştia operau prin pătrundere în locuinţele păgubiţilor, de unde sustrăgeau acte de proprietate şi de identitate, iar prin intermediari întocmeau procuri notariale în fals şi acte de vânzare-cumpărare.

Unul din inculpaţi susţine că este nevinovat. El afirmă că ar fi sesizat Poliţia în legătură cu faptele celor din clanul "mandatarilor". Printre cele patru persoane arestate se află şi o angajată a primăriei sectorului 5.

Membrii reţelei au reuşit să obţină aproximativ 500.000 de euro prin comiterea unor înşelăciuni imobiliare, în cadrul cărora erau folosite documente oficiale şi falsificate, sub semnătură privată.

Antena3

×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close