Antena 3 CNN Actualitate PD dă în judecată televiziunea şi radioul public

PD dă în judecată televiziunea şi radioul public

PD dă în judecată televiziunea şi radioul public
16 Noi 2007   •   15:31
PD va da în judecată, luni, conducerile SRTV şi SRR, pentru că au încălcat dreptul partidelor politice de a-şi exprima punctele de vedere asupra obiectului referendumului, pentru a informa cetăţenii pe acest subiect. Acţiunea democraţilor este fundamentată pe articolul 30 din Legea referendumului. Acesta arată că, în campania pentru referendum, partidele şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber prin mitinguri, adunări publice şi mijloace de informare în masă, iar mijloacele folosite în campania pentru referendum nu trebuie să contravină ordinii de drept.

Secretarul executiv al PD, Elena Udrea, spune despre conducerile SRTv şi SRR că nu au permis partidelor să realizeze informarea referitoare la referendum. Ea mai arătat că există şi o decizie a CNA, din 25 octombrie, care precizează că reflectarea evenimentelor legate de referendum trebuie să respecte regulile legate de imparţialitatea şi pluralismul de opinii din legislaţia audio-vizuală.

?Nu au existat astfel de emisiuni informative. Nu au organizat nicio dezbatere, prevalându-se de lipsa comisiei speciale pentru repartizarea timpilor de antenă, care să reglementeze subiectul. Dar comisia nu are legătură cu referendumul, pentru că nicăieri în legea referendumului nu se arată că se alocă timpi de antenă pentru acest subiect?, a declarat Udrea.

PD are dreptul să se exprime pe durata a câte 15 minute la televiziunea publică şi la radioul public.

Antena3.ro

×
Parteneri
Supermarketul din România care oferă 60 de bani pe orice sticlă reciclată
x close