Antena 3 CNN Actualitate Peste cinci milioane de pensionari în România. Cât este pensia minimă lunară

Peste cinci milioane de pensionari în România. Cât este pensia minimă lunară

Institutul Național de Statistică (INS) a raportat un număr mediu de 5,132 milioane de pensionari, în trimestrul al doilea al anului 2020, iar pensia medie lunară a ajuns la 1.463 de lei.

Peste cinci milioane de pensionari în România. Cât este pensia minimă lunară
de Georgiana Adam    |    11 Sep 2020   •   13:40

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică  (INS), la nivelul trimestrului al doilea al anului 2020, România a înregistrat un număr mediu de 5,132 mil. de pensionari, cu o mie de persoane mai mult față de trimestrul trecut.

Pensia minimă lunară a crescut cu 0,9%, față de trimestrul precedend, ajungând la valoarea de 1.463 de lei.

Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4.676 mil. de persoane, în creștere cu 6 mii față de trimestrul trecut.

Studiul celor de la INS mai arată că pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.380 de lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale  pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare şi câştigul salarial mediu net a fost de 51,0%, comparativ cu 50,8% în trimestrul precedent.

Cele mai mici pensii din România sunt în Botoşani

Conform sursei citate, pensionarii de asigurări sociale dețin ponderea majoritară, 99,98%, în numărul total de pensionari.

 Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 91,1% în totalul celor de asigurări sociale.

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent, 78,2%, în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii - anticipată şi anticipată parţial - au reprezentat 2,1%.

Raportul per total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10. Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureṣti, la 16 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în judeṭele Giurgiu ṣi Vaslui ṣi 14 la 10 în judeṭele Botoṣani ṣi Călăraṣi.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 736 de lei (1098 lei în judeţul Botoṣani, 1105 lei în judeṭul Giurgiu, 1122 lei în judeṭul Vrancea faţă de 1834 lei în judeṭul Hunedoara, 1743 lei în Municipiul Bucureşti ṣi 1639 lei în judeṭul Braṣov).

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG2 nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent - indemnizaţie socială), în trimestrul II 2020, a fost de 961,4 mii de persoane.

×
Subiecte în articol: pensii
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close