Antena 3 CNN Actualitate Plângere penală împotriva membrilor Guvernului Orban

Plângere penală împotriva membrilor Guvernului Orban

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) a informat, joi, că va depune o cerere de începere a urmăririi penale pe numele membrilor Guvernului României, la Administraţia Prezidenţială şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a expirării termenului de 15 ianuarie acordat pentru ca guvernanţii să se asigure că fiecare elev are posibilitatea de a ajunge la şcoală, au informat joi reprezentanţii organizaţiei.

Plângere penală împotriva membrilor Guvernului Orban
Sursa foto: Foto: gov.ro
16 Ian 2020   •   16:59

Totodată, elevii ameninţă cu organizarea de proteste atât în Constanţa, cât şi la Bucureşti.

Potrivit AEC, pe 8 ianuarie, reprezentanţii asociaţiei elevilor au trimis membrilor Guvernului "pachete" cu revendicările pe care le au în privinţa problemei transportului. Guvernanţii au primit şi "poveşti ale unor copii care nu pot ajunge la şcoală sau se confruntă cu probleme din cauza lipsei banilor de transport, precum şi autobuze de jucărie, ca însemn pentru lipsa de interes a miniştrilor faţă de situaţia elevilor", acţiunea reprezentând începutul campaniei #VremTransport.

"Seria de revendicări a fost următoarea: respingerea în Parlament a Ordonanţei 'abandonului şcolar' nr. 51/2019, care a eliminat transportul judeţean din sfera serviciilor publice şi, astfel, a dus la imposibilitatea acordării reducerilor pentru elevi şi alte categorii dezavantajate, precum şi abandonarea traseelor neprofitabile, lăsând mii de comunităţi fără transport; abrogarea HG nr. 309/1996 şi modificarea art. 105 din Legea educaţiei pentru a elimina contradicţiile legislative în ceea ce priveşte acordarea reducerilor pentru elevi; abrogarea HG nr. 863/2016, pentru a debloca decontarea integrală a navetei elevilor în România", se precizează într-un comunicat de presă transmis de AEC.

Conform sursei citate, până la acest moment, guvernanţii nu au transmis niciun răspuns cu privire la solicitările AEC.

"Din lipsa de acţiune nu putem înţelege decât o dovadă de dezinteres faţă de elevii care merg kilometri întregi pe jos până la şcoală, unii dintre ei prin zone ce îi pun în pericol, precum păduri, aşa cum a fost cazul din Buzău, faţă de elevii care sunt nevoiţi să folosească cursele 'la ocazie' şi faţă de elevii ai căror familii fac sacrificii foarte mari pentru a le asigura transportul până la şcoală", se mai susţine în comunicatul AEC.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close