Antena 3 CNN Actualitate Ploi şi vijelii în Capitală, după zile întregi de caniculă (VIDEO)

Ploi şi vijelii în Capitală, după zile întregi de caniculă (VIDEO)

Ploi şi vijelii în Capitală, după zile întregi de caniculă (VIDEO)
04 Aug 2010   •   13:39

După câteva zile de vreme caniculară, bucureştenii au avut de înfruntat, miercuri, o furtună de scurtă durată, însă destul de puternică. Ploile şi vijeliile au lovit, de altfel, mai multe judeţe din ţară.

Ploile au început în Capitală în jurul amiezii. Pentru scurt timp, vântul a bătut în rafale, iar cantităţile de apă căzute au căpătat valori semnificative.

Furtuni au fost şi în alte zone. În Sălaj, spre exemplu, o ploaie de 15 minute a făcut ravagii. 40 de case şi peste 100 gospodării au fost inundate.

Apa a depăşit în unele locuri jumătate de metru, iar în unele zone traficul a fost restricţionat. Grădinile şi recoltele au fost distruse, iar oamenii au încercat să îşi salveze animalele.


Miercuri dimineaţă, meteorologii au emis o atenţionare Cod Galben de ploi, vijelii şi grindină în 26 de judeţe din nordul, centrul şi sud-vestul ţării. Atenţionarea a intrat în vigoare la ora 08:30 şi se încheie la ora 23:00. Capital nu era inclusă în această atenţionare, bucureştenii fiind vizaţi, însă, alături de alte 14 judeţe, de o altă atenţionare Cod Galben, de această dată de caniculă şi disconfort termic.

Pentru informaţii complete despre avertizări şi starea vremii, accesaţi site-ul meteoplus.ro.

Antena3.ro

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close