Antena 3 CNN Actualitate Poliţişti prinşi în flagrant, arestaţi pentru luare de mită

Poliţişti prinşi în flagrant, arestaţi pentru luare de mită

Poliţişti prinşi în flagrant, arestaţi pentru luare de mită
12 Mar 2008   •   09:25

Doi politisti de la serviciul rutier din Arad au fost reţinuti marţi seară pentru luare de mită. Oamenii legii au fost prinşi în flagrant în timp ce luau 400 de lei de la un agent infiltrat de la Direcţia Generală Anticorupţie, care făcuse o depăşire neregulamentară. Procurorii anticorupţie aveau informaţii de mai multă vreme că unii politişti de la rutieră iau mită de la şoferii prinşi cu nereguli în trafic.

Au organizat aşa-numitele teste de intergritate printre rutieriştii aflaţi în misiune pe drumurile europene. Doi dintre aceştia au luat bani de la agenţii sub acoperire. Procurorii au deschis dosare penale pe numele celor doi agenţi iar marţi seară le-au organizat un flagrant. Banii însemnaţi au fost găsiţi între cele două scaune din faţă ale maşinii.

Flagrantul a fost organizat pe Valea Mureşului, o şosea europeană pe care au loc foarte multe accidente de circulaţie grave. Dacă vor fi găsiţi vinovati, poliţiştii riscă pedepse cu închisoarea de până la 12 ani.

Antena 3

×
Parteneri
Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț! Există risc de extindere
x close