Antena 3 CNN Actualitate Prahova. Un tânăr este suspect de botulism

Prahova. Un tânăr este suspect de botulism

Prahova. Un tânăr este suspect de botulism
08 Iul 2008   •   18:03

Un tânăr de 17 ani din Vălenii de Munte a ajuns în stare gravă la spital, suspect de botulism. Cel mai probabil, băiatul s-a îmbolnăvit după ce a mâncat pate de ficat, care se pare că avea termenul de valabilitate expirat.

Băiatul a ajuns la spital în stare gravă. Medicii i-au administrat imediat serul anti-botulinic, iar starea de sănătate a adolescentul s-a îmbunătăţit. Inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică şi cei de la Direcţia Sanitar Veterinară au demarat imediat o anchetă. Au verificat magazinul de la care mama tânărului susţine că a cumpărat pateul. Inspectorii nu au descoperit produse expirate, însă documentele firmei arătau că ultima aprovizionare cu pate de ficat a fost făcută în luna aprilie. Asta în condiţiile în care termenul de valabilitate a acestui produs este de doar 30 de zile.

Pentru că tânărul avea tulburări de vedere şi respiraţie, medicii au decis să-l trimită la un spital din Capitală. Suspiciunea de botulism urmeazã să fie confirmată în urma analizelor efectuate la Institutul Matei Balş din Bucureşti. Pe de altă parte, patronii magazinului din care se pare că provine produsul expirat nu pot fi traşi la răspundere, pentru că familia biatului nu a depus nicio reclamaţie la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului.

Antena 3

×
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close