Antena 3 CNN Actualitate Premierul Tăriceanu i-a cerut demisia lui Ludovic Orban

Premierul Tăriceanu i-a cerut demisia lui Ludovic Orban

Premierul Tăriceanu i-a cerut demisia lui Ludovic Orban
19 Dec 2007   •   11:34
Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut demisia ministrului Ludovic Orban, într-o discuţie purtată în cursul zilei de marţi. Potrivit unor surse, premierul l-ar fi sfătuit pe Orban să nu mai apară în public, cel puţin până când scandalul se va mai tempera. În urmă cu doar câteva ore, Ludovic Orban declara pentru Mediafax că nu s-a pus niciun moment problema demisiei sale. ?Am vorbit cu premierul şi nu mi-a cerut demisia. Nici nu mi-a trecut prin cap să-mi dau demisia. De ce să îmi dau demisia??, se întreba ministrul într-un interviu acordat agenţiei citate.
Între timp, dosarul ministrului Ludovic Orban a ajuns la Parchet, după ce poliţia şi-a declinat competenţa în acest caz. Fetiţa despre care se spune că a fost rănită în accident a declarat la poliţie că a căzut pe gheaţă.

MISTERELE ACCIDENTULUI
Iniţial, s-a vorbit despre o simplă tamponare, produsă din vina ministrului Transporturilor, undeva în zona Cotroceni. Apoi au apărut informaţii că ar exista o victimă, iar marţi seară poliţia capitalei a confirmat că o fată a fost rănită. Asta în condiţiile în care accidentul a avut loc duminică la prânz. Presupusa victimă a fost deja audiată de poliţie, unde a declarat că a căzut pe gheaţă.

Numai că Dana Belciug, reporterul Antenei 3, a vorbit la telefon cu mătuşa fetei rănite. Dana s-a prezentat drept reprezentant al ministrului Orban. Iar răspunsurile pe care le-a primit induc ideea unei înţelegeri între ministru şi familia fetei.

Deocamdată, părinţii fetei au anunţat că nu doresc să depună plângere împotriva lui Ludovic Orban, susţinând că nu există vătămări corporale grave.

În cadrul dosarului care îl priveşte pe ministrul Orban, poliţia a cerut marţi, de la spitalul Grigore Alexandrescu, fişa unei persoane internate acolo duminică. Nu poate fi vorba decât despre presupusa victimă, însă nimeni nu vrea să confirme vreo informaţie.

Ministerul de Interne a anunţat că verificarea făcută la Brigada de Poliţie Rutieră, în legătură cu cazul lui Ludovic Orban, a fost extinsă la Dispeceratul 112 al Poliţiei Capitalei. Urmează ca în cursul acestei zile să-i fie prezentat un raport preliminar pe acest subiect şi ministrului Cristian David, potrivit aceleiaşi surse.

Informaţii contradictorii. Medicii au negat existenţa unei victime
În acest caz, au apărut multe informaţii contradictorii. Poliţiştii, care afirmau că au identificat victima, dusă duminică la spitalul Grigore Alexandrescu, au fost contrazişi de medici. Aceştia au precizat, într-o primă fază că nu au avut un astfel de caz, în urmă cu trei zile.

În schimb, managerul instituţiei, Coriolan Ulmeanu, declara pentru Mediafax că adolescenta a fost dusă de mama sa la Spitalul de copii "Grigore Alexandrescu", duminică, la Camera de gardă, dar fata a fost înregistrată cu diagnosticul ?traumatism de cot, produs prin cădere accidentală?.

Ulterior, într-un comunicat de presă, conducerea spitalului afirma că poliţia a cerut o copie a unei fişe medicale, fără a preciza cui aparţine dosarul medical.

DISCUŢIA TELEFONICĂ DINTRE REPORTERUL DE LA OBSERVATOR ŞI MĂTUŞA FETIŢEI LOVITE - {a}discutiereporter_18dec.wav{/a}

Reporter: - Domnul ministru(n.r: Ludovic Orban) vrea să ştie cum se simte Simona?
Mătuşa: - Spuneţi-i că este bine.

Reporter: - V-a căutat presa, a venit cineva?
Mătuşa: - Tot tatonează pe aici! Staţi liniştiţi din partea noastră. Aşa cum ştie... Rămâne cum s-a stabilit!

Reporter: - Simona s-a dus la şcoala?
Mătuşa: - Da! Staţi liniştită. Restul, totul e în regulă!


Reporter: - Dacă aveţi nevoie de ceva bani?
Mătuşa: - Vorbim. Aşa cum a rămas...


Reporter: - O mai doare mâna pe Simona?
Mătuşa: - Nu e nevoie de nimic deocamdată. Restul rămâne aşa cum am stabilit!

Reporter: - Suma de bani? Ştiţi de suma de bani stabilită iniţial?
Mătuşa: - Nu ştiu nimic! A vorbit (n.r.: Ludovic Orban) cu tatăl ei.

În ultima sa declaraţie publică, Orban spunea că nu a existat nicio victimă a accidentului şi că de fapt, el este victima unui linşaj mediatic.

LUDOVIC ORBAN: DACĂ EXISTĂ O VICTIMĂ, ACEEA SUNT EU -

×
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close