Antena 3 CNN Actualitate Prima reacție a unui oficial român după atentatul din Rusia. Ministrul de Interne: ”Condamn orice formă de terorism”

Prima reacție a unui oficial român după atentatul din Rusia. Ministrul de Interne: ”Condamn orice formă de terorism”

Avem prima reacţie a unui oficial român după atacul din Rusia. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a afirmat că, în România, instituţiile statului lucrează pentru a fi evitate astfel de tragedii.

de Andreea Ştefan    |    23 Mar 2024   •   12:57

”Condamn orice formă de terorism și, fără îndoială, în astfel de situații, gândurile se îndreaptă către familiile care au avut de suferit, pentru care îmi exprim toată empatia.

Poate că și astfel de momente ar trebui să ne facă să observăm nivelul de siguranță din România și Poliția, alături de alte instituții care contribuie la aplicarea legii de la Poliție, Justiție, Serviciile de Informații, contribuie din greu și muncesc în fiecare zi ca să trăim într-o țară sigură”, a declarat Cătălin Predoiu, ministrul de Interne.

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei. Alte peste 100 de persoane au fost rănite.

Sunt 115 persoane moarte confirmate la Moscova. Au fost găsite foarte multe cadavre în locuri ascunse, care nu au putut fi accesibile până în acest moment.

Guvernatorul regiunii Moscova a declarat că se așteaptă ca numărul morților să crească, în timp ce echipele de salvare continuă să mute dărâmăturile de la fața locului. 

"Salvatorii lucrează la locul tragediei din Crocus non-stop. Ei continuă să înlăture molozul și să caute oameni", a declarat guvernatorul Andrei Vorobyov.

×
Subiecte în articol: Catalin Predoiu Rusia atentat
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close