x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Primăria Capitalei cheltuie 4 milioane de euro pentru a extermina ţânţarii

de 24 Mai 2010   •   22:17
Primăria Capitalei cheltuie 4 milioane de euro pentru a extermina ţânţarii 16
tantari
A început lupta împotriva ţânţarilor. În Capitală, până la toamnă, aproape 40 de tone de otravă vor fi împrăştiate în parcuri şi pe lângă lacuri. Războiul cu ţânţarii îi costă anual pe bucureşteni aproape patru milioane de euro.

Ca în fiecare primăvară, războiul împotriva ţânţarilor începe în parcuri. Pe aleile principale şi la intrări sunt puse afişe prin care este anunţată sosirea echipelor de intervenţie.

De două săptămâni, echipe specializate împrăştie substanţa prin parcuri şi prin copacii de pe marginea străzilor. Muncitorii susţin că ea nu afectează oamenii şi că este eficientă împotriva ţânţarilor în proporţie de 80%.

Până la sfârşitul toamnei, în Capitală vor fi pulverizate 38 de tone de otravă împotriva ţânţarilor. Totuşi, este mai sigur ca atunci când ieşiţi la plimbare, să aveţi un spray sau o cremă protectoare.

În fiecare an, primăria Capitalei cheltuie peste 16 milioane de lei ca să ţină ţânţarii sub control.

Observator
sati