Antena 3 CNN Actualitate Procurorul Nicolae Lupulescu: Sunt multe de schimbat la DNA, dar nu trebuie pus punct și de la capăt

Procurorul Nicolae Lupulescu: Sunt multe de schimbat la DNA, dar nu trebuie pus punct și de la capăt

Procurorul Nicolae Lupulescu: Sunt multe de schimbat la DNA, dar nu trebuie pus punct și de la capăt
27 Aug 2018   •   14:48

Procurorul militar Nicolae Lupulescu, candidat pentru şefia DNA, a apreciat că moştenirea Laurei Codruţa Kovesi este "una bună" şi că în ceea ce priveşte activitatea instituţiei trebuie pus "punct şi virgulă", corectând ceea ce este rău şi păstrând lucrurile bune. 

"Sunt multe de schimbat (în cadrul DNA, n.r), dar nu trebuie pus punct şi de la capăt, cum am tot auzit că se vehiculează când un şef de instituţie ia conducerea instituţiei. Trebuie pus punct şi virgulă, adică ce e rău - corectat, ce e bine - mers mai departe", a precizat el într-o declaraţie acordată presei înaintea intrării în Parchetul General. 

Nicolae Lupulescu a adăugat că nu l-a descurajat faptul că ministrul Justiţiei i-a refuzat pe primii patru candidaţi pentru şefia DNA. Pe de altă parte, a declarat că are "o părere foarte bună" despre Marius Iacob, unul dintre aceşti candidaţi, atât în ce priveşte profesionalismul acestuia, cât şi calităţile de manager. 

"Urmează ca dumnealui (ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, n.r.) să hotărască dacă l-am putut convinge sau nu prin proiectul meu de management şi prin ceea ce vreau să fac bine pentru această instituţie. (...) Nu îi cunosc pe ceilalţi, o cunosc pe doamna Gabriela Scutea (fost procuror general adjunct al României, de asemenea candidată pentru şefia DNA, n.r.), care mi-a fost o şefă foarte exigentă şi am avut o deosebită admiraţie faţă de dumneaei, ca persoană, şi pentru profesionalismul dumneaei. Deci, este un contracandidat puternic", a precizat el. 

Lupulescu a motivat candidatura sa prin dorinţa de a face ca instituţia "să funcţioneze bine". El a mai spus că moştenirea Laurei Codruţa Kovesi este "una bună" şi că aceasta "a făcut tot ce s-a putut". Lupulescu a apreciat că va avea loc o competiţie "puternică" pentru şefia DNA. 

Procurorul militar Nicolae Lupulescu şi-a depus pe 23 august candidatura la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de şef al DNA. Şase procurori s-au înscris la această selecţie. Vineri a fost ultima zi de înscrieri, iar Ministerul Justiţiei a publicat pe site numele tuturor candidaţilor. 

×
Subiecte în articol: DNA candidat
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close