Antena 3 CNN Actualitate Profesorii anunţă mitinguri şi greve de avertisment până pe 4 aprilie. Din iunie, grevă generală

Profesorii anunţă mitinguri şi greve de avertisment până pe 4 aprilie. Din iunie, grevă generală

Profesorii anunţă mitinguri şi greve de avertisment până pe 4 aprilie. Din iunie, grevă generală
Sursa foto: sindicalisti
15 Mar 2010   •   17:21

Alma Mater a decis organizarea de pichetări, greve de avertisment şi mitinguri, la nivel local, până pe 4 aprilie. De la începutul lunii iunie, sindicaliştii din învăţământ ar putea declanşa greva generală. Şi sindicaliştii din învăţământul superior au anunţat proteste pentru perioada următoare.

În toată ţara, dascălii au început mişcările de protest. Peste 5.300 de cadre didactice din judeţul Buzău îşi vor suspenda activitatea începând de marţi, 16 martie şi până vineri, 19 martie.

Astfel, în aproximativ 90% din şcolile aflate în Buzău nu se vor desfăşura cursuri, iar copiii vor fi îndrumaţi să rămână acasă.

Potrivit liderului Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Buzău, Ioan Dobre, pe lângă suspendarea activităţii s-a decis ca profesorii să nu mai treacă notele elevilor în catalog până când îşi vor primi drepturile salariale.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: grevă sindicalisti
Parteneri
Xi Jinping, primit la Paris de Macron și Ursula von der Leyen
x close