Antena 3 CNN Actualitate Prognoza meteo pentru luna martie. Ploi și temperaturi ridicate la nivelul întregii țări

Prognoza meteo pentru luna martie. Ploi și temperaturi ridicate la nivelul întregii țări

Meteorologii de la ANM au publicat prognoza meteo pentru luna martie, arătând că sunt așteptate temperaturi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo pentru luna martie. Ploi și temperaturi ridicate la nivelul întregii țări
Sursa foto: Pixabay
01 Mar 2020   •   10:12

Prognoza meteo pentru Săptămâna 02.03.2020 – 09.03.2020

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile estice și sud-estice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice, nord-vestice, centrale și la munte. În sud-estul teritoriului cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru Săptămâna 09.03.2020 – 16.03.2020

Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi local excedentare în regiunile extracarpatice și la munte și apropiate de cele normale ale perioadei în rest.

Prognoza meteo pentru Săptămâna 16.03.2020 – 23.03.2020

Temperaturile medii se vor situa în general în jurul celor specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, nord-vestice și local în cele centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Prognoza meteo pentru Săptămâna 23.03.2020 – 30.03.2020

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, cu posibilitatea unui deficit local în regiunile intracarpatice.

×
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close