Antena 3 CNN Actualitate Programul ''O săptămână la mare'' revine

Programul ''O săptămână la mare'' revine

Programul ''O săptămână la mare'' revine
17 Aug 2007   •   07:42

Turiştii vor avea la dispoziţie în luna septembrie, 1.500 de locuri de cazare la mare, cu preţ redus. Acestea vor face parte din programul "O săptămână la mare" care se va derula şi în acest an. Până atunci tarifele practicate pe litoral vor scădea la sfârşitul acestei săptămâni cu până la 25 la sută. Programul se va desfăşura în perioada 1-15 septembrie. Pachetele turistice includ şase nopţi de cazare, fără masă, la hoteluri de o stea, două sau trei stele. Tarifele sunt de 109 lei pentru un sejur la un hotel de o stea, 139 de lei la un hotel de două stele şi de 169 de lei la unităţile de cazare cu trei stele.

Până în prezent în program s-au înscris 12 hoteluri din Mamaia, Eforie Nord, Venus, Neptun, Olimp, Jupiter şi Mangalia. Biletele pentru programul "O săptămână la mare" vor fi puse în curând în vânzare la agenţii de turism din toată ţara. Până la lansarea programului "O săptămână la mare", preţurile vor continua să scadă. De la sfârşitul săptămânii, proprietarii hotelurilor de o stea şi două stele vor micşora tarifele de cazare cu până la 10-25%, în timp ce la hotelurile clasificate cu cel puţin trei stele, reducerile vor fi de până la 15%.

Următoarea reducere de preţuri pe litoral va avea loc la începutul lunii septembrie, când tarifele la cazare vor scădea cu până la 20%. Potrivit datelor Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, vara aceasta gradul mediu de ocupare a spaţiilor de cazare de pe litoral a fost de 80% în timpul săptămânii şi de 100% în weekend.

Antena 3

×
Parteneri
Sărbătoarea Paştelui în lume. Tradiţii şi obiceiuri inedite, în mai multe țări
x close