Antena 3 CNN Actualitate A murit scriitorul şi traducătorul ieşean Radu Părpăuţă

A murit scriitorul şi traducătorul ieşean Radu Părpăuţă

Scriitorul şi traducătorul ieşean Radu Părpăuţă a murit. Era un povestitor fără pereche.

A murit scriitorul şi traducătorul ieşean Radu Părpăuţă
Sursa foto: Radu Parpauta/ Facebook
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Mar 2024   •   17:33

Scriitorul şi traducătorul ieşean Radu Părpăuţă a murit, noaptea trecută, la vârsta de 69 de ani. 

El a fost colaborator permanent la pagina de opinii a "Ziarului de Iaşi", publicație care a și anunţat decesul.

"A murit neasemuitul povestitor Radu Parpauta. Subit, în somn – astă-noapte sau azi dimineață. Vestea mi-a zdrobit inima.

Îl știam din 1991, când am devenit colegi la revista „Timpul”, în Iași. Am fost prieteni apropiați în perioada ieșeană, apoi admirația reciprocă și rare întâlniri ne-a ținut legați peste țară: el la Iași, eu la București. Era un tip dificil, singuratic, morocănos, cârcotaș. Dar dacă reușeai să treci de carapacea în care se închidea cu o voluptate ciudată, nimereai într-o inimă nesfârșită. Prietenii adevărați îi știau această imensitate interioară.

Era un povestitor fără pereche. Cărțile lui de proză refuză experimentele sterile, se reîntorc la izvor, la povestire, și o înnobilează. Ultima carte, „Dincolo de perete”, i-am scos-o chiar eu, la mica GRI, cu eforturi financiare care m-au sleit. Dar merita să apară o asemenea carte. Radu Părpăuță, cel de toate zilele, care scria cu ușurința fluturelui de a zbura, a pus în cartea asta toată inima lui. Nu inima care l-a trădat în somn, ci inima lui nevăzută, cea care îi pompa sânge clocotitor în texte și care nu se va opri niciodată, va bate mereu în cărțile lui.

Nu pot să scriu altceva acum, sub șocul veștii, las un text mai vechi.

Dumnezeu să-l ierte pe Radu al nostru, fie-i memoria nesfârșită!", a scris despre acest eveniment tragic scriitorul Viorel Ilişoi.

×
Parteneri
El este Ilie, preotul care s-a stins fulgerător în Săptămâna Luminată
x close