Antena 3 CNN Actualitate Rămăşiţele elicopterului israelian, împrăştiate pe o distanţă de 200 de metri. Vezi filmul recuperării epavei (VIDEO)

Rămăşiţele elicopterului israelian, împrăştiate pe o distanţă de 200 de metri. Vezi filmul recuperării epavei (VIDEO)

Rămăşiţele elicopterului israelian, împrăştiate pe o distanţă de 200 de metri. Vezi filmul recuperării epavei (VIDEO)
Sursa foto: Foto: jpost.com
27 Iul 2010   •   16:41

Echipele de salvamontişti, militari şi jandarmi au ajuns, marţi, în zona în care s-a prăbuşit elicopterul israelian. Jandarmii spun că elicopterul s-a făcut bucăţi, care sunt împrăştiate pe o distanţă de 200 de metri. Primele informaţi despre dispariţia unui elicopter în zona Zărneşti au apărut în jurul orei 15:40. Ulterior s-a aflat că elicopterul s-a prăbuşit în Guţanu, o zonă dificilă, spun salvatorii montani.

Între timp, o echipă de anchetatori israelieni a sosit în România pentru a coordona ancheta. O delegaţie de 86 de persoane - între care oficiali civili şi militari, medici, rabini, precum şi jurnalişti au venit din Israel la Bucureşti.

Primii salvatori, dar şi anchetatorii au ajuns la zona accidentului în jurul prânzului şi au securizat zona. Ei au povestit că aeronava s-a făcut praf, iar bucăţi din ea sunt împrăşiate pe o porţiune foarte mare. S-au găsit şi mai multe cadavre.

Elicopterul CH53 efectua un zbor de antrenament în Munţii Bucegi, în cadrul exerciţiului comun româno-israelien Blue Sky  2010. În jurul orei 15:40 a fost înregistrat primul apel la salvamont, potrivit căruia turnul de control pierduse legătura cu elicopterul în care se aflau 7 soldaţi.

După localizarea zonei, zeci de salvamontişti din Bran, jandarmi montani, soldaţi, pompieri şi echipaje SMURD au plecat în cautarea elicopterului.

Din cauza condiţiilor meteo, dar şi a zonei accidentate căutările au fost sistate noaptea trecută. Martorii au relatat că au văzut că din elicopter ieşea fum, până când a dispărut în munţi.

Elicopterul israelian de transport tip CH-53, care participa la exerciţiul comun aerian româno-israelian BLUE SKY 2010, a pierdut, luni, în jurul orei 15:20, legătura radio cu centrul de raportare control. În jurul orei 17:45, echipele de căutare-salvare au localizat din aer, în zona Fundata-Zărneşti, judeţul Braşov, epava aparatului de zbor dat dispărut. Şapte oameni şi-au pierdut viaţa în urma acestui accident aviatic.

La bordul elicopterului se afla şi militarul român Ştefan Dragnea în vârstă de 31 de ani. Dragnea era căpitan de stat major, încadrat la Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Aeriene de la Boboc, din judeţul Buzău. Alături de militarul român, în aparatul de zbor, se mai aflau patru piloţi şi doi tehnicieni militari israelieni.

Victimele accidentului aviatic din judeţul Braşov:

- Căpitanul Ştefan Claudiu Dragnea (31 ani)
- Lt. Col. Avner Goldman (48 de ani)
- Lt. Col. Daniel Shipenbauer (43 de ani)
- Maj. Yahel Keshet (33 de ani)
- Maj. Lior Shai (28 de ani)
- Lt. Nir Lakrif (25 de ani)
- Staff Sergeant Oren Cohen (24 de ani)

Antena 3



×
Subiecte în articol: elicopter salvamontisti
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close