Antena 3 CNN Actualitate Referat DNA. Dezvăluiri despre Sebastian Ghiță

Referat DNA. Dezvăluiri despre Sebastian Ghiță

Referat DNA. Dezvăluiri despre Sebastian Ghiță
28 Mar 2016   •   13:21

Deputatul Sebastian Ghiţă, pentru care procurorii DNA Ploieşti au solicitat Parlamentului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive, şi-a 'permis' să comită o gamă diversificată de fapte în condiţiile în care a beneficiat de protecţia autorităţilor, se arată în referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă a procurorilor Liviu Tudose şi Aurelian Mihăilă, şi a poliţiştilor Viorel Dosaru şi Constantin Ispas, potrivit Agerpres.

Conform documentului, Ghiţă a dobândit, de-a lungul timpului, o putere financiară şi relaţională care i-a permis să determine, în mod real, numirea/menţinerea unor persoane în funcţii importante, el folosind această forţă ca 'monedă de schimb' pentru cointeresarea unor funcţionari publici şi angrenarea lor într-un mecanism infracţional care presupunea satisfacerea intereselor sale ilicite, de orice natură.

'Conchizând, după anul 2010, sub paravanul protecţiei autorităţilor, Ghiţă Sebastian Aurelian şi-a permis să comită o gamă diversificată de fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni (folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, infracţiuni de dare de mită, şantaj, conducerea unui vehicul fără permis de conducere)', se arată în documentul citat.

Potrivit DNA, mai multe persoane vizate de o anchetă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti privind infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani au reuşit să afle, în perioada 2013-2014, informaţii confidenţiale referitoare la obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsuri de supreveghere tehnică dispuse, măsuri preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărire penală.

Cei implicaţi în furnizarea ilegală de informaţii au fost, conform anchetatorilor, Liviu Tudose, la acel moment procuror general al PCA Ploieşti, în prezent procuror general adjunct al acestei unităţi de parchet, Aurelian Mihăilă, la acel moment procuror general adjunct al PCA Ploieşti, Viorel Dosaru, la acel moment inspector şef al IJP Prahova, Constantin Ispas Constantin, la acel moment şeful DGA Prahova, şi deputatul Sebastian Ghiţă.

Potrivit unor surse, dosarul în care PCA Ploieşti făcea cercetări este cel al evaziunii de 35 de milioane de euro în care ulterior au fost trimişi în judecată de procurorii PCA Ploieşti mai mulţi inculpaţi, printre care fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu, omul de afaceri Răzvan Alexe, cunoscut drept apropiat al familiei Cosma, dar şi oameni de afaceri ale căror firme au avut, de-a lungul timpului, contracte cu autorităţile publice din Prahova.

În acest context, Sebastian Ghiţă, care avea interesul de a proteja anumite persoane implicate în activitatea infracţională cercetată de procurori, dar şi interese de natură financiară în firme supuse anchetei respective, i-a capacitat pe Liviu Tudose şi Viorel Dosaru pentru ca aceştia să îi furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală la PCA Ploieşti, spun procurorii.

'(...) în vara anului 2013 a fost informat de către un partener de afaceri, (...) - administrator al SC (...) SRL, cu privire la faptul că organele de urmărire penală efectuează cercetări referitoare la activitatea lor economică, situaţie în care l-a rugat ca 'prin relaţiile pe care le are' să se intereseze în concret despre ce ar putea fi vorba. Astfel, în perioada următoare, (...) l-a contactat pe Ispas Constantin - în acea perioadă şef al DGA - SJA Prahova, pe care l-a rugat să iniţieze demersuri pentru a afla ce anume probleme de natură penală ar putea avea acesta ori partenerul său de afaceri. La scurt timp după această discuţie, Ispas Constantin (...) i-a comunicat acestuia că, în urma unei discuţii pe care a purtat-o cu un procuror cu funcţie de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a aflat că (...) este cercetat într-un dosar instrumentat de procurorul (...) din cadrul unităţii de parchet precizată anterior, atenţionându-l totodată cu privire la posibilitatea ca acesta să fie urmărit', se arată în document.

Potrivit unor surse, persoana care a obţinut astfel respectivele informaţii este Răzvan Alexe.

De asemenea, procurorii DNA Ploieşti spun că procurorul Aurelian Mihăilă, în încercarea de a afla date din ancheta penală derulată în acel dosar, a cerut să i se predea referatul cu propunere de arestare preventivă întocmit în cauză, motivând că un prieten de-al său lucrează ca şi consilier juridic la o societate comercială ce făcea obiectul cercetărilor.

Viorel Dosaru, Liviu Tudose, Aurelian Mihăilă şi Constantin Ispas, au fost arestaţi preventiv vineri, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nefiind definitivă.

Potrivit DNA, Viorel Dosaru este acuzat de luare de mită, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă şi favorizarea făptuitorului, iar Liviu Tudose este acuzat de folosirea sau permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii şi luare de mită.

În aceeaşi cauză, Aurelian Mihăilă este acuzat de două infracţiuni de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi  cercetare abuzivă, în timp ce Constantin Ispas este cercetat pentru trafic de influenţă şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

De asemenea, procurorii DNA Ploieşti au solicitat Parlamentului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Sebastian Ghiţă, acuzat în acest dosar de dare de mită (2 infracţiuni), folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (2 infracţiuni), şantaj, cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul fără permis.

Cercetările în această cauză au început după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a confirmat, pe 26 februarie, redeschiderea urmăririi penale într-un dosar clasat în aprilie 2014 de procurorul Lucian Papici care arăta în ordonanţa de clasare că nu se impune începerea urmăririi penale in rem în cauză, pentru că faptele nu există în materialitatea lor.

×
Subiecte în articol: Sebastian Ghita DNA Ploieşti
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close