Antena 3 CNN Actualitate Referatele DNA în cazurile Mitrea şi Năstase, făcute publice de Camera Deputaţilor

Referatele DNA în cazurile Mitrea şi Năstase, făcute publice de Camera Deputaţilor

Referatele DNA în cazurile Mitrea şi Năstase, făcute publice de Camera Deputaţilor
21 Iun 2008   •   09:42

Camera Deputaţilor a publicat pe site-ul instituţiei, referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care a însoţit cererea de urmărire penală în dosarul ?Zambaccian?. De asemenea, pe site-ul Camerei Deputaţilor este publicat şi referatul procurorilor anticorupţie în cazul lui Miron Mitrea. Acesta rezumă părţile esenţiale din dosarul parlamentarului. Cum documentele rezumă probele pe care procurorii le deţin în cele două cazuri, DNA atrage atenţia că referatele nu sunt publice.

Documentul referitor la cazul Zambaccian este datat ?24 aprilie 2008? şi descrie cu lux de amănunte constatările DNA şi probele care stau la baza acestuia. Referatul începe cu descrierea persoanelor din anturajul fostului premier care au participat la construcţia imobilului de patru etaje din centrul Bucureştiului. Irina Jianu, fost inspector de stat în construcţii, şi Sergiu Sechelariu fratele fostului primar al Bacăului.

DNA descrie însă şi interiorul imobilului din Zambaccian, şi indică locuri pe care fostul premier a uitat să le prezinte presei cu ocazia vizitei în apartamentul său. Potrivit DNA, la subsolul clădirii a fost construit, la cererea lui Adrian Năstase, un buncăr format din două încăperi. Acesta este asigurat cu o uşă masivă din oţel şi este folosit exclusiv de Adrian Năstase.

DNA a anunţat sâmbătă dimineaţă că referatele procurorilor anticorupţie nu sunt publice. Şi procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat că activitatea de urmărire penală este în totalitate nepublică. Preşedintele comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Sergiu Andon, spune însă că publicarea referatelor nu pot afecta urmărirea penală. Lucian Bolcaş, membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, nu ştie cum au ajuns referatele DNA pe site-ul instituţiei, dar spune că publicarea lor nu are consecinţe negative.

Secretariatul general al Camerei Deputaţilor a demarat o anchetă pentru a vedea cum au ajuns documentele pe site. Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a decis, săptămâna aceasta, să recomande plenului neînceperea urmării penale în cazul lui Adrian Năstase.

Antena 3

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close