Antena 3 CNN Actualitate Reguli noi de la Ministerul Muncii. Ce se întâmplă cu angajații care stau peste program

Reguli noi de la Ministerul Muncii. Ce se întâmplă cu angajații care stau peste program

Reguli noi de la Ministerul Muncii. Ce se întâmplă cu angajații care stau peste program
Sursa foto: foto: Pixabay.com
14 Feb 2018   •   12:39

A fost introdusă o nouă serie de obligații pentru angajatorii din România, potrivit unei noi Ordonanțe de urgență a Guvernului.

Între acestea, o nouă obligație, respectiv art. 119 din Codul Muncii, se referă a faptul că trebuie ținută o evidență la locul de muncă a orelor prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit al programului de lucru, precum și de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidență, ori de câte ori se solicită acest lucru, conform manager.ro.

Dacă solicită în instanța plata orelor suplimentare, angajatul trebuie să dovedească faptul că prestarea de ore suplimentare i-a fost efectiv solicitată de către angajator. Dacă salariatul va pretinde în instanță plata de ore suplimentare doar bazându-se pe monitorizarea realizată în baza art. 119, nu va avea câștig de cauză.

Cu alte cuvinte, angajatorul este obligat să realizeze monitorizarea potrivit legii, însă asta nu înseamnă că are și obligația de a plăti suplimentar angajatul, fără să-i fi fost solicitat acest lucru.

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close