Antena 3 CNN Actualitate Religie Acesta nu a fost un miracol de Sfânta Parascheva. Ce a simțit un jandarm atunci când în față i-a apărut un om în haine preoțești

Acesta nu a fost un miracol de Sfânta Parascheva. Ce a simțit un jandarm atunci când în față i-a apărut un om în haine preoțești

Acesta nu a fost un miracol de Sfânta Parascheva. Ce a simțit un jandarm atunci când în față i-a apărut un om în haine preoțești
15 Oct 2019   •   22:52

Jandarmii veniţi să asigure liniştea şi ordinea publică pe parcursul celor cinci zile ale pelerinajului Sfintei Parascheva au sunat la serviciul unic de urgenţă pentru a sesiza că un preot l-ar fi atins cu maşina pe unul dintre ei, după care ar fi tamponat un autoturism.

Purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, Alexandru Mormenchi, a declarat că unul dintre colegii săi ar fi fost atins cu o maşină de un bărbat îmbrăcat în haine preoţeşti, care era nemulţumit că oamenii legii nu îl lasă să treacă prin zona interzisă.

"Ne aflăm în cea de-a cincea zi de misiune de asigurare a ordinii publice cu ocazia hramului Cuvioasei Parascheva. Misiunea s-a încheiat cu un eveniment, anume, o persoană de sex masculin aflată la volanul unei maşini a trecut prin dreptul culoarului unic de pelerini, atingând razant un coleg jandarm şi a tamponat o altă maşină. Colegii mei au încercat să îl determine să coboare din maşină pentru a-i stabili identitatea. Acesta a refuzat, drept pentru care am solicitat sprijinul poliţiei rutiere. Bărbatul a fost condus la sediul secţiei de poliţie pentru stabilirea împrejurărilor şi verificarea celor întâmplate. Nu am stabilit un motiv anume pentru care bărbatul a încercat să treacă de cordonul jandarmilor. Aşteptăm rezultatul verificărilor poliţiştilor", a declarat presei Mormenchi.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie, pentru a-l prinde pe bărbatul recalcitrant, jandarmii au sunat la numărul 112 pentru a cere ajutorul poliţiştilor de la rutieră.

"Astăzi, la ora 19,12, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Iaşi au fost sesizaţi prin intermediul numărului unic de urgenţă 112 de către un echipaj de jandarmi care îşi desfăşura activitatea la intersecţia dintre strada Cloşca şi strada Horia că un conducător auto s-ar afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că astăzi, la ora 19,10, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din judeţul Bacău, preot, ar fi condus un autoturism pe strada Petru Movilă, dinspre strada Uzinei, iar la intrarea pe strada Iordache Lozonschi a fost oprit de un cordon de jandarmi deoarece acest sector de drum este închis circulaţiei rutiere cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva. La efectuarea manevrei de mers înapoi a autoturismului, tânărul nu s-a asigurat în mod corespunzător şi a intrat în coliziune cu un autoturism care era oprit. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Poliţiştii au întocmit proces-verbal de constatare a contravenţiei, conform OUG 192 din 2002", a declarat Geanina Romaescu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei susţin însă că bărbatul nu este preot sau călugăr.

"Dânsul susţine că aparţine cultului stilist. El face colecte fără nicio aprobare din partea Mitropoliei, înşelând credincioşii că ar fi călugăr ortodox. În trecut a mai fost cercetat de poliţie pentru mai multe infracţiuni, a perturbat liniştea în câteva mănăstiri din cuprinsul eparhiei Romanului şi Bacăului, a lansat acuzaţii calomnioase la adresa vieţii monahale, a prezentat public informaţii neadevărate sau trunchiate privind aspecte din aşezămintele mănăstireşti pe care le-a tranzitat, a proliferat ameninţări şi acuzaţii la adresa ierarhului, a unor stareţi şi a membrilor Cancelariei Eparhiale, a purtat ilegal uniformă preoţească, a comercializat obiecte de cult fără acordul ierarhului. Numitului Călin Cristi i s-a retras binecuvântarea pentru urmarea studiilor de teologie ortodoxă în anul 2013, iar de atunci nu i-a mai fost acordată", a declarat pentru AGERPRES preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Sfânta Parascheva preot
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close