„Cel mai mult omul se teme de durere”, spune părintele Nicolae Dima, într-un interviu la Antena 3 CNN, în ziua de Crăciun, dar adaugă imediat că adevărata tragedie nu e suferința, ci să trăiești fără sens: „Cred că ar trebui să se teamă că nu vor afla sensul vieții lor. Abia atunci ratezi. Abia atunci îți trădezi viața”.
În dialogul cu Sabina Iosub, el leagă frica, harul, bucuria și libertatea într-o poveste: „Ești un om împlinit atunci când renunți la dorințele tale. Dorințele noastre, de foarte multe ori, sunt otrăvitoare.” Tot el ne spune și ce nu este fericirea: „nu este satisfacție”, ci un drum greu, „paradoxal”, care trece prin nedreptate, sărăcie, dar și bogăție în sufletele noastre.
„Dacă nu ești un om credincios, măcar nu face rău altora”
Sabina Iosub: Ce să nu faci niciodată, Părinte?
Preotul Nicolae Dima: Ce să nu faci niciodată? Să nu faci rău altora. Am găsit asta la un mare părinte duhovnicesc, care spune în felul următor: dacă nu ești un om credincios, dacă inima ta nu este a lui Dumnezeu, ci pur și simplu ai pretenția autonomiei, măcar nu face rău altora. Poate că nu vei face un bine altora, dar nu le face rău. Dumnezeu are nevoie ca omul să se agațe măcar de ceva.
„Cel mai mare dar este să-ți vezi locul în lume”
Sabina Iosub: Care e cel mai bun lucru pe care îl poți face?
Pr. Nicolae Dima: Cel mai bun lucru pe care îl poți face în viață este să fii pregătit să te întâlnești cu harul lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu este energie de viață dătătoare, este energia vieții însăși. Dacă ești pregătit să o primești, dacă ești ca o candelă pregătită să primească harul, atunci îți împlinești vocația. Sau măcar accepți că Dumnezeu te poate „restarta”, te poate trimite într-o direcție în care poate că nu voiai să ajungi. Nu știai că acolo trebuie să ajungi, dar îți este binefăcător să ajungi acolo.
Sabina Iosub: Cel mai mare dar este...?
Pr. Nicolae Dima: Cel mai mare dar, cred, este să-ți vezi locul în lume. Nu ești nici cel mai mare din lumea aceasta, nu ești nici cel mai mic. În altarul nostru a slujit acum câteva săptămâni un părinte din Muntele Athos, vesel, deschis la inimă. Când a ajuns la partea cea mai importantă a liturghiei, am știut că, pentru rugăciunile unora ca el, Dumnezeu ține lumea în picioare. El este un om neînsemnat. Dacă îl vezi, nu știi cine este. Noi nu știm cine suntem. Să-ți vezi locul în lume este cel mai mare dar.
Sabina Iosub: Cel mai greu lucru pe pământ, aș adăuga, este...?
Pr. Nicolae Dima: Cel mai greu lucru pe pământ, cel puțin din experiența mea, este să spui: „Facă-se, Doamne, voia Ta.” Asta este fraza cu care noi nu ne împăcăm. „Facă-se, Doamne, voia Ta.” Este greu să spui asta, dar este salvator.
„Cel mai mult omul se teme de durere”
Sabina Iosub: De ce se teme omul cel mai mult? Vă întreb asta și pentru că vorbiți zilnic cu atât de mulți oameni.
Pr. Nicolae Dima: Cel mai mult omul se teme de durere. De ce cred eu că ar trebui să se teamă oamenii cel mai mult? Cred că ar trebui să se teamă că nu vor afla sensul vieții lor. Abia atunci ratezi. Abia atunci îți trădezi viața. Când nu-ți explorezi cu adevărat sensul vieții tale, când nu ești suficient de atent la unde ar trebui să fii și ce noimă trebuie să dai faptelor tale de zi cu zi.
Sabina Iosub: Din ce vine cea mai mare bucurie?
Pr. Nicolae Dima: Cea mai mare bucurie pe care o trăiesc eu și pe care am văzut-o și la alții este din rugăciunea adâncă. N-am ajuns acolo decât foarte rar în viața mea, dar știu că este cel mai bun loc în care poți să fii, pentru că ceea ce se întâmplă în momentul în care te rogi cu profunzime este că Dumnezeu este atât de aproape de tine, încât îți transferă o mulțime din înțelesurile vieții.
Dacă partea cea mai adâncă a studierii biologiei este descoperirea ADN-ului, rădăcina vieții, atunci în experiența rugăciunii descoperi rădăcina sufletului tău, viața sufletului tău. Dumnezeu îți revelează adevărul. Restul bucuriilor pe care le poți trăi pot să fie foarte mari. Bucuriile pe care le trăiești în familie sunt de neegalat, dar nu sunt cele mai mari.
„Fericirea nu este satisfacție”
Sabina Iosub: Când ești un om împlinit?
Pr. Nicolae Dima: Ești un om împlinit atunci când renunți la dorințele tale. Dorințele noastre, de foarte multe ori, sunt otrăvitoare. Dacă știm să renunțăm destul, câștigăm destul.
Sabina Iosub: Părinte, ce este fericirea?
Pr. Nicolae Dima: Are foarte multe definiții fericirea. Dar știu ce nu este fericirea și o să vă ajute mai mult: fericirea nu este satisfacție. Nu confundați, vă rog, nu confundați fericirea cu satisfacțiile. Poți să ai multe bucurii pentru că ți-au ieșit lucrurile bine în viață. Dar dacă vrei să fii fericit, asta este din altă categorie.
Sabina Iosub; „Fericiți cei cu inima...”, mi-a venit acum în minte.
Pr. Nicolae Dima: Mântuitorul ne învață, în fericirile cele nouă pe care le spune, că fericirea este paradoxală. De fiecare dată când ești nedreptățit, bucură-te, pentru că vei avea intuiția dreptății și vei primi. Sau atunci când ești sărac în sufletul tău – adică atunci când nu-ți lipești inima de bogățiile materiale – atunci devii cu adevărat bogat, pentru că îți prețuiești partea cea mai valoroasă a ființei tale și așa mai departe. Toată carcasa lumii este, de fapt, o piedică în vederea esenței lumii.
Sabina Iosub: Când poți spune că ai tot ce ai nevoie?
Pr. Nicolae Dima: „Tot ce ai nevoie”… dar nevoia este extrem de subiectivă. Haideți, faceți-vă, vă rog, următoarea experiență: postiți trei zile, timp în care să beți numai apă și să nu mâncați nimic. Mulți dintre noi vor spune: „Nu pot să fac așa ceva”. Vă spun eu: puteți. Vă recomand… nu, nu știu dacă pot spune că e doar o recomandare, dar e o posibilitate – una dintre posibilități ca să aflați de câte lucruri aveți nevoie cu adevărat. Nu mâncați nimic trei zile, beți doar apă. Veți afla despre dumneavoastră lucruri extraordinare. Nu știați lucruri despre dumneavoastră… nu știați despre dumneavoastră lucrurile pe care le veți învăța atunci.
Nevoia este ceva extrem de subiectiv. Putem să ne redesenăm harta nevoilor personale foarte repede și să eliminăm de acolo o mulțime de prostii, o mulțime de lucruri absolut inutile cu care ne încărcăm viața. Da, cu care ne încărcăm viața tot timpul.
„Da, există minciună bună”
Sabina Iosub: Există minciună bună?
Pr. Nicolae Dima: Da, există minciună bună. Știu că mulți nu vor fi de acord cu mine, dar cred că există minciună bună, deși Jordan Peterson, pe care îl urmăresc – să-i dea Dumnezeu sănătate, pentru că are clipe mai puțin fericite în această perioadă – spune că aventura vieții începe în momentul în care începi să spui tot adevărul, adevărul integral și spontan. Nimeni nu-i capabil de asta, vă spun de la început. Nimeni nu e capabil să spună tot adevărul. Vă recomand însă să spuneți tot adevărul? Nu.
Sabina Iosub: Urma să vă întreb dacă „adevăr rău” există.
Pr. Nicolae Dima: Dacă „adevăr rău” există? Adevărul, dacă îl raportăm la adevărul absolut, nu poate să fie rău. Dar poți să spui adevărul într-o manieră inadecvată. Și anume: puțină lume știe principiul acesta, dar iată-l – adevărul, ca să fie ziditor, trebuie să fie spus cu iubire. Nimic mai puțin. Nu cu „bune intenții”. „Știi? Am vrut să te ajut, de asta ți-am spus-o de la obraz.” Nu. Dacă ai spus-o „de la obraz”, n-a folosit nimănui adevărul pe care l-ai spus.
Și atunci… cum trebuie să spun un adevăr? Să tac? Să nu-l spun? Spune-l doar dacă poți să-l spui cu iubire. Repet: spune adevărul doar dacă poți să-l spui cu iubire. Și dacă poți să-l spui cu iubire, adevărul acela va fi bine primit. Se lipește de sufletul celui căruia i-l spui. Altfel, nu.
„Nu există oameni-plante”
Sabina Iosub: Ce înseamnă „fără de Dumnezeu”?
Pr. Nicolae Dima: Poate să însemne foarte multe lucruri. Poate să fie un om fără niciun fel de normă morală. Un om fără Dumnezeu… de fapt, nu există om fără Dumnezeu. Când zic „n-am Dumnezeu” sau „nu sunt un om credincios”, de fapt îmi fac tot felul de dumnezei din lucrurile pe care vreau să le obțin sau pe care mizez – din propriul meu orgoliu, din scopurile împlinirii mele personale și așa mai departe.
Nu există om fără idealuri. Nu cred că există „oameni-plantă”. Doar plantele n-au idealuri. Nu există oameni-plante. Deci întotdeauna voi avea ceva care va lua locul lui Dumnezeu în viața mea. Ei, asta ar trebui să nu se întâmple. Omul fără Dumnezeu este omul de care mi-e frică. Nu vreau să am de-a face cu el.
„Mântuitorul ne spune că ar fi bine să nu fim victime”
Sabina Iosub: „Iert, dar nu uit.” Atunci am iertat, de fapt?
Pr. Nicolae Dima: Iertarea, din experiența mea, are foarte multe valențe. Să știți că există și această posibilitate: să iert și să nu uit și să fiu totuși un bun creștin. Nu vă grăbiți să mă judecați, ascultați-mi argumentul: „Te iert și nu te uit” înseamnă următorul lucru – te iert, nu-ți port pică, nu vreau să mă răzbun pe tine, iar dacă ai nevoie, te voi ajuta, îți voi da tot ce am eu, dacă este nevoie, pentru că Mântuitorul așa ne-a spus: să ne jertfim chiar și pentru dușmanii noștri.
Însă Mântuitorul ne-a spus un lucru pe care noi îl trecem foarte ușor cu vederea, și anume: „Fiți blânzi ca porumbeii, dar fiți înțelepți ca șerpii.” Nu fiți „înțelepți ca porumbeii”. Porumbeii nu sunt cunoscuți pentru înțelepciune, nu asta e calitatea lor numărul unu. Dacă voi fi „înțelept ca un porumbel”, ce se întâmplă cu viața mea? Te transformi într-o victimă.
Vrei să fii victimă? Mântuitorul ne spune că ar fi bine să nu fim victime. „Dar dacă nu sunt victimă, asta înseamnă că trebuie să fiu agresor?” Nu. Ferească Dumnezeu! Dar de ce împărțim lumea doar în alb și negru?
Nu trebuie să fim nici victime, nici agresori. Ar trebui să fim suficient de pregătiți să facem față tuturor provocărilor vieții, dar să nu fim oameni răi. Să nu fim oameni răi.
Deci „te iert și nu te uit” înseamnă: te-am iertat din toată inima, îți dau tot ajutorul meu, dar nu te las să-mi faci rău din nou.
„Minunile se deghizează în coincidențe sau întâmplări fericite”
Sabina Iosub: Care este adevărata putere a omului, Părinte?
Pr. Nicolae Dima: Adevărata putere a omului este că suportă „update-uri” nelimitate. Dacă puneți pe un telefon vechi cele mai noi „update-uri”, se va bloca, nu le suportă. Dar dacă noi ne punem la dispoziția lui Dumnezeu și acceptăm că Dumnezeu ne remodelează, ne remodelează, ne remodelează prin diferitele întâmplări – chiar dramatice – ale vieții noastre, prin experiențele noastre spirituale, prin întâlnirile noastre cu oameni speciali, prin lecturile noastre… dacă acceptăm asta, atunci vom vedea că noi trecem din treaptă în treaptă. Tot timpul urcăm. Tot timpul urcăm.
Și atunci când primim harul lui Dumnezeu – energia necreată care izvorăște din Dumnezeu și este puterea dătătoare de viață, nedespărțită de Dumnezeu – asta ne transformă din oameni slabi în oameni puternici. Cu ce putere facem noi față tuturor provocărilor vieții? Dacă înfruntăm viața cu propriile noastre puteri, ne prăbușim.
Dar dacă înfruntăm viața cu aceste „update-uri” la îndemână – adică harul lui Dumnezeu, care îmi crește nespus și la infinit, dacă pot să duc puterile sufletului meu – atunci voi înfrânge toate barierele care îmi stau în față. Voi călca peste toate limitele așa-zis obiective pe care le pot întâlni în fața mea.
Sabina Iosub: Există minuni și în zilele noastre?
Pr. Nicolae Dima: Există minuni în zilele noastre. E plin de minuni în zilele noastre. Și știți cum se deghizează? În coincidențe sau întâmplări fericite. Dumnezeu își camuflează urmele.
Dacă Dumnezeu nu și-ar camufla urmele, dacă Dumnezeu ne-ar trimite un email de fiecare dată când face un miracol în viața noastră, știți ce s-ar întâmpla cu noi? Ne-am simți obligați să-L iubim.
Dar vedeți ce paradox în această formulă? „Mă simt obligat să te iubesc. Mi-ai făcut atât de mult bine încât mă simt obligat să te iubesc.” Dar iubirea n-are sens dacă nu este în libertate, dacă nu se exercită în libertate totală. Și Dumnezeu ne lasă să-L iubim în libertate, fără să ne preseze cu binele pe care ni-l face fără ca noi să știm. Și ni-l face tot timpul.
Fiți atenți! Fiți atenți la coincidențe. Fiți atenți la coincidențe.
Dacă ați văzut „Matrix”, volumul unu, ați văzut că acolo bug-urile din Matrix sunt indicatoare ale prezenței negativului. Prezența pozitivului în viața noastră știți unde se vede? În coincidențe.
„S-a întâmplat… dar cum de s-a întâmplat tocmai asta? Tocmai acum?” Poți să treci peste ca și când ar fi ceva banal. Sau poți să-ți dai seama că este aripa îngerului care a schimbat un pic realitatea imediată, în așa fel încât totul să fie bine.
Sabina Iosub: „Te iubesc, dar te rănesc.” Pot coexista iubirea și durerea?
Pr. Nicolae Dima: Pot coexista. Am văzut-o de nenumărate ori la oameni care se spovedesc cu inima sângerândă. Și o să vă dau doar un exemplu de astfel de iubire: o iubire super-posesivă, care se exercită, de exemplu, din partea unei mame care și-a iubit copilul cu disperare toată viața. Ei îi zic „cu disperare”, dar poate că nu este cel mai bun cuvânt.
Și-a iubit foarte mult copilul și nu l-a lăsat la timp să-și ia zborul singur. Aceasta este o formă de iubire care rănește.
Iubirea, v-am spus mai devreme, se exercită în libertate. Dacă se exprimă în totală libertate, iubirea inevitabil suferă. Dar este reală. Pe când iubirea care iubește pe cel încătușat, nu-i dă voie prizonierului să întoarcă o iubire echivalentă. Voi primi minciună în schimb. Sau durere.
Sabina Iosub: Câtă durere poate suporta un om, Părinte?
Pr. Nicolae Dima: Mult mai mult decât am crede. Mult mai mult decât am crede. Vă povesteam despre cazul părinților care își văd copilul murind și care spuneau: „Nu știam că există pe lume atât de multă suferință.”
Ce a vrut să spună acest biet tată, Valentin, este următorul lucru: „Nu știam că pot să duc o povară atât de mare.” Și o duci. Pentru că n-ai încotro. N-ai încotro. Pe tine stă lumea întreagă.
Ești cocoșat sub povara unei pietre pe care Dumnezeu a lăsat-o să ajungă în spatele tău. N-ai încotro. Te va duce asta undeva bun. Ai răbdare să vezi cum te remodelează Dumnezeu. Ai doar răbdare. Asta îți trebuie. În rest, se ocupă Dumnezeu.
Îngeri păzitori
Sabina Iosub: S-ar putea să sune ciudat întrebarea, dar… mai avem îngeri păzitori?
Pr. Nicolae Dima: Cum să nu avem? Cum să nu avem? Mă uit la fiica mea, care se roagă în fiecare seară cu rugăciunea obișnuită: „Înger, îngerașul meu”. Ea are 15 ani, dar nu oprește să spună această rugăciune pentru copii mici. Pentru că, așa cum zicea părintele Necula la un moment dat, deviza noastră ar trebui să fie: „Eu sunt mic, Tu fă-mă mare.”
Dacă spui numai asta lui Dumnezeu, în asta se reduce toată înțelepciunea lumii: „Eu sunt mic, Tu fă-mă mare, Doamne.” Asta e din „Înger, îngerașul meu”.
Și mai este și cealaltă rugăciune către îngerul păzitor, din rânduiala rugăciunii de seară. Și pe aceea o spunem împreună și știm că împrejurul nostru… îngerii noștri păzitori, dacă sunt mai mulți – pentru că există unele păreri că avem „pe familii”, în cer, responsabili de toți membrii familiei – dar nu contează câți sunt, îngerii noștri sunt foarte bucuroși.
În jurul nostru, noi nu-i vedem, dar lângă noi este un întreg univers de prezențe nevăzute. Când preotul iese din altar cu Evanghelia, pe ușa aceea, vine până în mijlocul bisericii și apoi intră cu Evanghelia ținând-o sus, o arată lumii – Cuvântul lui Dumnezeu – el spune așa: „Doamne, fă ca slujitorii îngeri care slujesc împreună cu noi să vină cu noi în altar și să-Ți slujească Ție; noi împreună cu ei.” În jurul nostru e un întreg univers de ființe nevăzute. Nu toți sunt strălucitori…
Părintele Cleopa spune așa: pe umărul stâng stă responsabilul de idei proaste. Însă atunci când o să te sperie prezența lui, să nu uiți că pe umărul drept este îngerul bun. Să nu uiți niciodată. Să nu te simți niciodată descoperit, niciodată vulnerabil.
Ești vulnerabil? Ești, dacă te faci vulnerabil. Dar dacă ești atent la urechea dreaptă, o să fii pregătit.
„Dacă speranța ar dispărea, lumea s-ar prăbuși”
Sabina Iosub: Mai există speranță?
Pr. Nicolae Dima: Dacă speranța ar dispărea, lumea s-ar prăbuși. Nu e niciun dubiu în legătură cu asta. Speranța se naște din credință. Adică, practic, atunci când eu spun „cred în Dumnezeu”, ceea ce spun este că am încredere în Dumnezeu.
Încrederea înseamnă ceva cât se poate de simplu: dacă îl rog pe cineva să meargă până la colț să-mi cumpere un covrig, nu e nevoie să mă duc pe balcon să văd dacă face ceea ce l-am rugat să facă. Și această analogie, foarte simplă, mă ajută să înțeleg cum funcționează rugăciunea. Eu îi zic așa: „Doamne, am nevoie de un covrig.” Să zicem. Și Dumnezeu zice: „Bine, mă ocup.” Nu e nevoie să ies pe balcon să mă întreb: „Oare face Dumnezeu ce I-am spus sau nu? Oare se ocupă Dumnezeu de nevoia mea sau nu?”
Are Dumnezeu grijă. Are Dumnezeu grijă. S-ar putea să se întoarcă și să-ți aducă un sandviș și un iaurt, să-ți spună: „Covrigul nu-i bun la sănătate. Știam eu ce îți este ție de folos. Ia asta și fii bucuros de ceea ce primești.” Asta înseamnă încredere.
Deci încrederea și speranța sunt vecine. Sunt acolo. Speranța este că Dumnezeu nu ignoră rugăciunea mea, dar Își rezervă dreptul să o transforme în ceva mai bun. Pentru că eu nu știu ce e mai bun pentru mine. Aproape niciodată nu știu.
Sabina Iosub: Dar e foarte important să cer ajutorul.
Pr. Nicolae Dima: Da. Dar, așa cum vă spuneam altădată: „Facă-se voia Ta. Facă-se voia Ta.” Asta înseamnă: fă, Doamne, să se alinieze dorințele mele cu știința Ta. Tu știi de ce am nevoie. Eu vreau ceva. Fă ca cele două să se potrivească.
Sabina Iosub: În final, Părinte, care e cel mai important sfat pe care ni-l dați, mai ales într-o astfel de zi de sărbătoare?
Pr. Nicolae Dima: Într-o astfel de mare zi de sărbătoare o să vă spun următorul lucru, la care țin foarte mult: cred că n-ar trebui să facem greșeala de a-L coborî pe Dumnezeu la nivelul nostru, ci mai degrabă ar trebui să ridicăm noi privirea.
Una dintre cele mai frumoase Evanghelii din parcursul anului liturgic este Evanghelia cu Mântuitorul care o vindecă pe femeia gârbovă, cu privirea ațintită în jos. Și Mântuitorul îi spune: „Ești vindecată de neputința ta” – nu de boală, ci de neputință. Care era neputința femeii? Neputința ei era că nu mai putea să privească cerul.
Gârbovirea noastră… noi, cei care tot timpul stăm cu ecranele în față, avem probleme cu coloana cervicală. Neputința noastră ar trebui să fie vindecată printr-o îndreptare: să lăsăm tot ceea ce este de la nivelul orizontului în jos și să ne ocupăm de ceea ce este de la nivelul orizontului în sus.
În momentul în care facem asta, demnitatea noastră ca persoane crește exponențial. Să nu-L coborâm pe Dumnezeu la nivelul nostru nu înseamnă că Dumnezeu nu coboară El Însuși la nivelul nostru. Ba da, Dumnezeu face asta. Face asta de Crăciun.
Ce a făcut Dumnezeu când S-a născut? A coborât la nivelul de înțelegere al oamenilor. Era atât de mare Dumnezeu, atât de absolut… A devenit mai puțin absolut prin întrupare? Nu. Dar a luat o formă prin care puteam să stăm de vorbă cu El. Și de atunci încoace stăm de vorbă cu El. Îl vedem în icoană și Îi spunem pe nume: „Doamne, Iisuse Hristoase” – acesta este numele Fiului lui Dumnezeu – și stăm de vorbă față către față.
El a coborât la nivelul nostru, dar să nu-L apăsăm noi, să nu-L înghesuim în cutia strâmtă a principiilor noastre și a cunoașterii noastre. Să lăsăm miraculosul să iasă la suprafață și să înțelegem care este destinul nostru, până la urmă. Că suntem persoane care, vrem – nu vrem, vom trăi o eternitate. Nu 70, 80, 90 de ani. O eternitate. Va fi glorios. Va fi extraordinar. Haideți să ne bucurăm de asta și să fim, de pe acum, la nivelul acelei stări.
Sabina Iosub: Sărut mâna, Părinte. Sunteți bucurie și mângâiere sufletească și vă mulțumim.
Pr. Nicolae Dima: Dumnezeu să fie cu noi mereu.
Ştiri video recomandate
