Buna Vestire se prăznuieşte, în fiecare an, pe 25 martie, fiind prima sărbătoare creştină închinată Fecioarei Maria. Ea a fost așezata cu nouă luni înainte de nașterea cu trup a Domnului, adică la 25 martie.
Data acestei sărbători a variat la început: unii o prăznuiau pe 5 ianuarie, în ajunul Bobotezei, iar alți pe 18 decembrie.
Buna Vestire temeiul tuturor praznicelor
În Răsărit, data de 25 martie a fost acceptată, după stabilirea datei de 25 decembrie ca serbare a Naşterii Domnului (aproximativ secolul al V-lea). Aceasta sărbătoare a fost introdusa la Roma de papa Leon al II-lea. Începând cu secolul al IX-lea, sărbătoarea a început să fie prăznuită pe 25 martie în toată lumea catolica.
Întruparea Domnului nu se petrece fără acordul Fecioarei Maria. După cuvintele rostite de Fecioara Maria - Fie mie după cuvântul tău! - Lc. 1, 38, Fiul lui Dumnezeu se popoara în pântecele ei prin Duhul Sfânt pentru a Se inomeni.
Astfel, Buna Vestire devine temeiul tuturor praznicelor, întrucât toate celelalte momente importante ale iconomiei mântuirii serbate în cadrul anului bisericesc deriva din ea.
Sărbătoare 25 martie: "Astăzi este începutul mântuirii noastre"
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel mărturisea într-o predica închinata acestei sărbători, ca Buna Vestire este şi o sărbătoare împărăteasca a Mântuitorului Iisus Hristos: Troparul sărbătorii Bunei Vestiri ne spune ca "astăzi este începutul mântuirii noastre […]. Fiul lui Dumnezeu (Cel veșnic) Fiu Fecioarei Se face […]".
Aceasta înseamna că Cel ce Se naște veșnic din Tatăl, fără mama, în ceruri, Se zămislește şi Se naște din mama, fără tata, pe pământ. Deci, aceasta ne arata ca sărbătoarea de astăzi, deși se numește Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, este si o sărbătoare împărăteasca a Mântuitorului Iisus Hristos, pentru ca este sărbătoarea Întrupării sau zămislirii Lui ca om, din Fecioara Maria.
Sărbatoare 25 martie. Tradiții și superstiții de Buna Vestire
În Bucovina nu se pun ouă la cloșca de Buna Vestire, pentru că se consideră că ar putea ieși pui cu două capete ăi patru picioare. În unele zone, pentru a avea roade bogate în livezi, pomii se amenințau cu toporul şi se stropeau cu țuică.
Tot acum, gospodarii din Maramureș adună lucrurile de prisos de prin curți şi le dau foc. Ritualul, cunoscut sub numele Noaptea focurilor, e practicat la fiecare casa maramureșeană, el durând pana după miezul nopții sau pana in zori.
Tradiția spune că în cazul în care primul cântec al cucului era auzit pe stomacul gol, în spatele omului, acesta era un semn rău: „Cucu-n spate mi-a cântat/ și moartea m-a săgetat!".
Un alt obicei vechi spune că în această zi este bine să numeri de câte ori își cântă cucul numele, număr care ar descoperi câți ani mai avem de trăit.
În mediul rural, băieții și fetele îl întrebau pe cuc când se vor căsători: „Cucule voinicule/ Câți ani îmi vei da/ pan' m-oi însura (mărită)?"
Dacă se întâmplă că după rostirea acestor cuvinte, cucul să cânte, cântecul său semnifica faptul că mai au un an de așteptare.
Dacă însă, cucul tăcea, aceasta era un semn că avem de-a face o căsătorie în scurt timp. În plus, cracă pe care a cântat cucul de ziua sa, era tăiată și pusă în scăldătoarea fețelor, în speranța că flăcăii le vor face curte.
