Antena 3 CNN Actualitate Remeş: scumpirea alimentelor n-are legătură cu seceta

Remeş: scumpirea alimentelor n-are legătură cu seceta

Remeş: scumpirea alimentelor n-are legătură cu seceta
12 Sep 2007   •   15:47

"Nu are legătură seceta cu preţurile. Dacă am fi produs triplu, noi nu influenţam nici preţurile din afară, nici cele din interior", a declarat miercuri ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş. Întrebat de ziarişti dacă produsele agricole sunt scumpe, ministrul a refuzat să comenteze, afirmând însă că s-a întâlnit în pieţe cu alte preţuri decât cele prezentate în presă.

Datele prezentate marţi de Institutul Naţional de Statistică îl contrazic, totuşi, pe fostul ministru al finanţelor. În luna august, preţurile la produsele alimentare au urcat în medie cu 1,68%, în timp ce la mărfurile nealimentare au stagnat (creştere de doar 0,08%), iar tarifele la servicii au avansat cu 1,06%. De asemenea, producţia agricolă a scăzut cu aproape 11% în al doilea trimestru al acestui an.

Remeş a mai precizat că susţine în continuare reducerea TVA la produsele de panificaţie, însă nu este de acord cu diminuarea taxei la toate alimentele de bază.

Antena3.ro

×
Parteneri
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa se apropie de România!
x close