Antena 3 CNN Actualitate Risc de SĂRĂCIE EXTREMĂ. România, pe ultimul loc în UE în privinţa standardului de viaţă

Risc de SĂRĂCIE EXTREMĂ. România, pe ultimul loc în UE în privinţa standardului de viaţă

Risc de SĂRĂCIE EXTREMĂ. România, pe ultimul loc în UE în privinţa standardului de viaţă
de S.T.    |    01 Mar 2014   •   17:40

România a intrat, din nou, în atenţia Parlamentului European, din cauza riscului ridicat de sărăcie. Ţara noastră se află pe ultimul loc, în Uniunea Europeană, la nivelul de trai al populaţiei.

Este cunoscut faptul că ţara noastră se confruntă cu o serie de probleme, ceea ce a făcut ca, statisticile europene să claseze România, mai tot timpul, pe ultimele locuri. Aşa se face că şi atunci când vorbim de standardul de viaţă, ne aflăm tot pe ultimul loc, în Uniunea Europeană, iar riscul de sărăcie a ajuns la 41%. Aproape dublu faţă de media europeană, care este de circa 24%.

O situaţie asemănătoare se prezintă şi în Bulgaria. Problema calităţii vieţii nu este nouă, însă este o problemă care ar trebui să fie luată în calcul şi de decidenţii politici.

Conform statisticilor Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, ţara noastră se clasează în a două grupa din patru la nivelul de trai.

România are cea mai mare cotă din Uniunea Europeană de populaţie care trăieşte în zonele rurale (45% din totalul populaţiei) şi, conform datelor INS pentru 2010, riscul de sărăcie extremă este 4 ori mai mare în zonele rurale (8,8%) în comparaţie cu zonele urbane (2,2%).

Anul trecut, reprezentanţii Comisiei Europene au cerut autorităţilor române ca în perioada 2014-2020 să aloce fonduri importante şi să definească programe clare pentru combatarea sărăciei.

×
Subiecte în articol: România Comisia Europeana
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close