Antena 3 CNN Actualitate România a ieşit în stradă. Proteste şi manifestaţii paşnice în majoritatea oraşelor ţării

România a ieşit în stradă. Proteste şi manifestaţii paşnice în majoritatea oraşelor ţării

România a ieşit în stradă. Proteste şi manifestaţii paşnice în majoritatea oraşelor ţării
de O.P.    |    18 Ian 2012   •   06:03

Mii de oameni s-au adunat şi marţi seară în zeci de oraşe din toată ţara, în a cincea zi de manifestaţii împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului condus de Emil Boc.

Mitingul de la Constanţa la care au participat aproximativ 300 de persoane s-a încheiat în jurul orei 21.15, după ce primarul Radu Mazăre şi-a încheiat intervenţiile la televiziunile de ştiri, din mijlocul protestatarilor.

Ca şi în momentul când a sosit pe platoul din faţa Prefecturii, acolo unde se aflau protestatarii, în jurul orei 20.00, Mazăre a intrat în rândul oamenilor şi a stat de vorbă cu ei. El a sărit gardul de protecţie pus de jandarmi şi a fost îmbrăţişat de protestatari, a făcut poze cu ei şi le-a spus că singurul mod în care Traian Băsescu poate fi dat jos de la Putere este ca oamenii să iasă în stradă într-un număr cât mai mare.

Manifestanţii au mai scandat "Băsescu nu uita, Constanţa nu te vrea" "Venim la Bucureşti", "Băsescu trebuie să vadă, lumea e în stradă" şi au afişat pancarte pe care era scris: "Găozarule, vânt din pupa", "Avem multă ură pentru dictatură", "Jos cu javra ordinară", "Băsescu nu uita, poporul nu te vrea", "Jos TVA-ul", "Pleacă din ţară fiinţă extraordinară", "Jos taxa auto", "Nu vindeţi Roşia Montana".

Acţiunile de protest din Piaţa Victoriei din Timişoara s-au încheiat, marţi, în jurul orei 21.30, fără a se înregistra incidente după manifestaţiile la care au participat 150 de persoane.

Peste o sută de persoane au reluat protestele în Piaţa Civică din municipiul Vaslui, pentru a treia zi consecutiv, oamenii dând foc sau călcând în picioare fotografii cu preşedintele Traian Băsescu.

Câteva zeci de persoane din localitatea braşoveană Codlea protestează în centrul oraşului, manifestanţii sfătuindu-i pe politicieni, indiferent de culoarea politică, să stea departe de mitingurile oamenilor simpli, întrucât "le compromit".

Peste o sută de persoane protestează în Piaţa Victoriei din Deva, manifestanţii scandând "Jos Băsescu", "Demisia" şi având pancarte cu mesaje precum "Vrem anticipate, nu vrem comasate".

Şaptesprezece persoane au protestat la Oradea, în faţa Prefecturii Bihor, la adresa preşedintelui Traian Băsescu, a Guvernului şi a PDL, mitingul fiind autorizat şi organizat la iniţiativa unui avocat orădean.

Peste o sută de persoane participă la Alba Iulia, la un miting de protest, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului condus de Emil Boc şi organizarea unor alegeri anticipate, acţiunea nefiind autorizată.

O parte dintre cei aproximativ 300 de protestatari braşoveni care au ajuns în faţa Primăriei Braşov au afişat un banner pe care scria: "PDL, USL egal aceeaşi mafie", fapt ce a creat tensiuni între manifestanţi, care s-au huiduit reciproc, spiritele fiind calmate de către jandarmi.

Aproximativ 60 de persoane protestează în faţa Prefecturii Galaţi, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului şi susţinând că întoarcerea lui Raed Arafat la Ministerul Sănătăţii nu rezolvă problemele pentru care au ieşit în stradă, astfel că nu vor înceta acţiunea.

 

×
Subiecte în articol: proteste oameni in strada
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close