Antena 3 CNN Actualitate România, ameninţată de secetă. Vezi prognoza meteo pentru trei luni

România, ameninţată de secetă. Vezi prognoza meteo pentru trei luni

România, ameninţată de secetă. Vezi prognoza meteo pentru trei luni
Sursa foto: Seceta
20 Mai 2009   •   19:34

Seceta ameninţă vestul şi sud-estul ţării. Precipitaţiile sunt deja sub nivelul normal, iar prognozele nu sunt îmbucurătoare. În aceste condiţii, culturile sunt ameninţate, iar singura soluţie ar fi irigaţiile, spun specialiştii.

Reţeaua de irigaţii este, însă, ca şi inexistentă.

Specialiştii avertizează că, potrivit prognozei meteo din acest an, trebuie să ne aşteptăm la secetă. Aceştia au arătat şi care sunt efectele schimbărilor bruşte de temperatură asupra recoltelor.

În aceste condiţii, singura soluţie pentru salvarea recoltelor este punerea la punct a sistemului de irigaţii.

Mai multe judeţe din ţară se confruntă, deja, cu lipsa precipitaţiilor. În Timiş, seceta se resimte, în judeţul Hunedoara volumul de precipitaţii care a căzut în luna mai este mai mic de 20 de ori decât în perioada similară a anului trecut, o mare parte din culturi fiind deja afectate.

Şi la Suceava se iau măsuri pentru limitarea efectelor secetei, iar în Bihor, producţiile de păioase vor fi mai mici cu 50%, dacă nu plouă în cel mult 10 zile.

În luna martie, de Ziua Mondială a Meteorologiei, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a prezentat prognoza meteo pentru cinci luni. Acesta a anunţat încă de atunci că ar putea exista perioade de secetă, însă a precizat că temperaturile din fiecare lună vor depinde foarte mult de cele din lunile precedente.

PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE TREI LUNI:

Luna iunie va aduce cantităţi de precipitaţii apropiate de normă, însă ceva mai mici în partea de Sud-Est.

În iulie, vor fi cantităţi destul de mici de precipitaţii. Astfel, dacă prognoza se va realiza, anumite regiuni s-ar putea confrunta cu secetă.

Luna august va depinde foarte mult de evoluţia lunii precedente. Din punct de vedere agrometeorologic, dacă se va realiza prognoza pentru luna iulie, va exista secetă destul de puternică pentru culturile de porumb.



Antena3.ro


×
Subiecte în articol: seceta precipitatii
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close