La porţie. Aşa se vindeau alimentele în ultima decadă a comunismului. Românii formau cozi nesfârşie încă din timpul nopţii pentru a prinde o bucată de pâine sau o halcă de carne. După calculele comuniştilor, pentru o persoană era de ajuns o jumătate de pâine. Dar oamenii erau umiliţi chiar şi pentru o sticlă de lapte sau un ou. Lumina, butelia sau căldura se dădeau şi ele cu raţia. Oamenii îşi căutau cunoştinţe vitale: pe cineva care să lucreze la abator, la alimentară, la Peco sau la butelii. Aşa puteau face rost, pe sub mână, de tot ce i-ar fi costat nopţi la cozi şi încăierări pentru obţinerea unui loc la rând.
Problemele cu alimentaţia au apărut la începutul anilor 1980, atunci când Ceauşescu a hotărât că România trebuie să scape de datoriile externe. Dictatorul a profitat şi de un plan de alimentaţie raţională construit chiar de medicul său personal, Iulian Mincu.
După calculele comuniştilor, pentru o persoană era de ajuns o jumătate de pâine. Nici mai mult nici mai puţin. O familie care număra 4 persoane, putea să cumpere într-o zi 2 pâini. Unul dintre membrii familiei se prezenta la magazinul alimentar, musai cu cartela la el, şi abia după ce arăta acest document i se vindea pâinea. Vânzătorul bifa cu pixul pe ziua respectivă, ca nu cumva cumpărătorul să mai vină o dată să ia pâine. Şi zahărul, făina şi uleiul se vindeau tot pe cartelă, câte un kilogram/litru de persoană într-o lună.
Cozile la carne erau cele mai mari, se găsea tot mai rar şi tot mai proastă. „Fraţii Petreuş" era celebra denumire pentru pui subnutriţi aruncaţi în galantare. Tot ce era mai bun era exportat, iar restul pus la vânzare pentru români.
Benzina era şi ea raţionalizată. Asta în condiţiile în care în Capitală erau înregistrate doar aproximativ 100 de mii de maşini.
Transportul în comun era şi el umilitor. Autobuzele erau aglomerate, oamenii mergeau tot timpul pe scară, agăţaţi, iar unii călătoreau chiar şi pe acoperiş.
Când ajungeau acasă, oamenii dădeau cu nasul de frigul din dormitor, bezna din sufragerie sau propaganda de la televizor. Doar câteva din sfidările de zi cu care românii din anii 80 au ajuns să se obişnuiască, crezând că regimul comunist va fi veşnic.
"Problema României în perioada aceea nu era că nu aveam sau că se ducea totul la export, ci că se crease o piaţă neagră, paralelă, înfiorătoare, mult mai puternică decât cea de acum. Totul se dădea pe pile şi relaţii", a comentat Sorin Minea, preşedintele Romalimenta.
