Antena 3 CNN Actualitate Roşii de 800 de grame, la preţ de un kilogram. Românii plătesc şi pentru ambalajele produselor (VIDEO)

Roşii de 800 de grame, la preţ de un kilogram. Românii plătesc şi pentru ambalajele produselor (VIDEO)

Roşii de 800 de grame, la preţ de un kilogram. Românii plătesc şi pentru ambalajele produselor (VIDEO)
03 Aug 2010   •   21:35

Câteva sute de grame în plus la roşii, alte câteva la carne, şi uite aşa se adună banii. Iar, noi, cumpărătorii, mergem pe încredere şi habar n-avem că ni se bagă mâna în buzunar. În multe magazine, patronii s-au gândit că şi-ar putea spori profitul şi taxează şi ambalajul la acelaşi preţ cu produsul.

Pe etichetă, ceva, acasă, pe masă, altceva. Cu totul altceva. Vorbim de produsele preambalate. Roşii de 800 de grame vândute la preţ de un kilogram.

?Am depistat diferenţe de cântărire pentru că foarte mulţi comercianţi au cântărit o dată cu produsul respectiv şi ambalajul?, a declarat Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

O greşeală care pentru care plătim noi, cumpărătorii. În loc să achităm doar roşiile sau castraveţii, plătim şi ambalajul.

După câteva inspecţii-fulger de la protecţia consumatorului, pe rafturile magazinelor nu s-au găsit marţi nici urmă de produse suspecte.

Pentru a nu mai scoate bani în plus din buzunar ar trebui să evitaţi produsele preambalate. Puteţi veni de exemplu la piaţă, unde fructele şi legumele sunt pe alese.

Sau puteţi cântări produsele înainte de a le cumpăra. Ţepele la gramaj nu au fost singurele abateri ale comercianţilor.

?Au fost deficienţe legate de etichetare, au fost deficienţe legate de modul de informare a consumatorului şi produse care de obicei sunt expirate şi care trebuiau retrase?, a precizat Constantin Cerbulescu. Până acum, inspectorii au dat 11 amenzi în valoare de peste 40.000 de lei şi au confiscat marfa cu probleme.

Observator

 

 

×
Parteneri
Două linii de tramvai din Bucureşti sunt blocate, din cauza unui accident
x close