Antena 3 CNN Actualitate Salvamontiştii au găsit un grup de turişti rătăciţi în Bucegi, după şapte ore de căutări

Salvamontiştii au găsit un grup de turişti rătăciţi în Bucegi, după şapte ore de căutări

Salvamontiştii au găsit un grup de turişti rătăciţi în Bucegi, după şapte ore de căutări
Sursa foto: Bucegi
19 Iul 2009   •   18:44

Operaţiune extrem de dificilă a salvamontiştilor din Sinaia. După mai bine de şapte ore, salvatorii au reuşit să-i aducă la baza muntelui pe cei cinci turişti rătăciţi aseară în zona Văii Mălinului. Cele cinci persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Operaţiunea de salvare a turiştilor s-a dovedit extrem de dificilă din cauza ceţii, a terenului accidentat şi inaccesibil precum şi a zăpezii din zonă.

Turiştii au plecat spre platoul munţilor Bucegi, iar la întoarcere au dorit să urmeze traseul turistic de pe Valea Mălinului. Din cauza întunericului, turişti nu au mai putut înainta şi au sunat imediat la 112. Actiunea s-a încheiat cu bine pentru turiştii din Bucureşti, care, după şapte ore au fost coborâţi la baza muntelui şi au plecat spre casă, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale.

Un tânăr, în vârstă de 21 de ani din Bucureşti, nu a fost atât de norocos. El a plecat vineri pe traseul Alpiniştilor, tot din Munţii Bucegi. Sâmbătă seară, era aşteptat să se întoarcă acasă, dar nu a mai ajuns. Familia l-a dat dispărut şi a cerut ajutorul salvamontiştilor pentru a-l găsi. Nu a mai fost nevoie, pentru că un localnic i-a anunţat că a găsit trupul unui tânăr. Din păcate, era vorba despre una şi aceeaşi persoană. Se pare că băiatul a alunecat într-o râpă adâncă de 100 de metri şi a murit pe loc.



Antena 3

×
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close