Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Dr. Adrian Marinescu: "Cred că sărbătorile din această iarnă vor fi liniştite"

Dr. Adrian Marinescu: "Cred că sărbătorile din această iarnă vor fi liniştite"

În plin val patru al pandemiei, Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul ”Matei Balș” din Capitală, a făcut o declaraţie neaşteptată şi crede că românii vor avea parte de sărbători liniştite în acest an.

Dr. Adrian Marinescu: "Cred că sărbătorile din această iarnă vor fi liniştite"
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    12 Oct 2021   •   23:57

Medicul Adrian Marinescu a fost prezent la o conferință pe teme medicale, unde a declarat că se așteaptă că valul patru al pandemiei se va mai domoli, iar de sărbători cazurile noi de COVID vor fi tot mai puține.

"Luna octombrie va fi mai grea. O să începem uşor, uşor să scădem la nivel de cazuri. Mă refer şi la spitalizări şi la paturile de terapie intensivă şi eu cred că sărbătorile din această iarnă vor fi liniştite", a transmis medicul, potrivit observatorulph.ro

De asemenea, Adrian Marinescu spune că 94 - 95% dintre pacienţii care ajung la ATI cu forme critice sunt persoane nevaccinate.

"Când cineva este vulnerabil şi are un test pozitiv, are o simptomatologie, trebuie să ajungă la spital să îşi facă o evaluare. Este păcat să ajungă prea târziu. Să ştiţi că toate tratamentele existente în momentul de faţă nu au o mare eficienţă dacă nu sunt administrate la începutul bolii. Noi vedem în institut lucruri absolut clare, sunt statistici care se văd în plan practic şi vă pot spune că în Terapie Intensivă - şi noi avem cea mai mare terapie intensivă de boli infecţioase din România - 94, 95% dintre cei care ajung acolo cu forme critice sunt persoane nevaccinate. Dacă ne uităm la statisticile INSP, pe care le putem vedea zilnic, se spune foarte clar. Dintre cei care, din păcate, decedează, procentul este de peste 90%. În orice săptămână ne-am uita între 90 şi 95%. (...) Să ştiţi că şi vaccinarea în acest moment e importantă, chiar dacă înseamnă o singură doză, avem un grad de protecţie, nu trebuie să ne gândim că este prea târziu. Niciodată nu este prea târziu", a declarat dr. Marinescu, care a vorbit şi despre situaţia cu care se confruntă Institutul "Matei Balş".

"Am avut momente extrem de grele cum se întâmplă şi acum cu ambulanţe care aşteaptă, practic nu le poţi număra, în faţa camerei de gardă. Marea problemă este că în acele ambulanţe sunt oameni care au nevoie de oxigen, oameni pentru care viaţa atârnă de un fir de păr şi... Problema pe care mi-o pun este în felul următor: sunt o persoană optimistă, echilibrată, încerc să mă gândesc tot timpul la soluţii, dar recunosc că, în acest moment, sunt extrem de îngrijorat şi mă gândesc la următoarea situaţie - este păcat că am ajuns să fim în punctul în care să pierdem vieţi omeneşti, fiind practic în topul Europei şi mapamondului în condiţiile în care este clar că cei care au o rată de vaccinare crescută", a afirmat medicul, la cea de-a III-a ediţie a videoconferinţei "Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea", organizată de Grupul de presă Bursa.

×
Subiecte în articol: Adrian Marinescu sărbători noiembrie
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close