Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Neurologul Constantin Dulcan: ”Boala se vindecă în funcție de starea psihică”

Neurologul Constantin Dulcan: ”Boala se vindecă în funcție de starea psihică”

Dumitru Constantin Dulcan, medic neurolog și psihiatru, susține că unul dintre aspectele importante în tratarea unei boli este comunicarea cu pacientul, pentru că starea psihică determină evoluția stării de sănătate.

Neurologul Constantin Dulcan: ”Boala se vindecă în funcție de starea psihică”
Sursa foto: Pixabay & Facebook/Constantin Dulcan
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Apr 2022   •   11:37

Cuvintele pe care le folosim în comunicarea cu o persoană bolnavă pot îmbunătăți sau agrava parcursul clinic al acesteia. Totodată, pacienții care au o atitudine optimistă au mai multe șanse de vindecare, potrivit medicului neurolog.

„Putem să comunicăm o veste proastă în foarte multe maniere. Poți să fii tu însuți foarte speriat și să comunici, iar reacția ta să fie receptată în aceeași manieră, sau poți să comunici într-o stare afectivă liniștită.

Nu cred că putem să spunem tot ce vrem lumii. Există lucruri pe care nu le putem comunica pentru că ar face rău. (...) De ce să îi spui unui om că moare? De ce să îi spui că nu are nicio șansă? A fost un om în istoria religiei care s-a numit Iisus, și în momentul în care el vindeca, celălalt îl lăuda, și în modestia lui a spus ”nu eu, ci credința ta te-a vindecat”.

Știți ce facem noi când le spunem oamenilor că nu au nicio șansă să se vindece? Îi blocăm sistemul imunitar. Noi ne naștem cu toate posibilitățile de boală, dar și de apărare. Vreau să nuanțăm. Nu înseamnă că nu trebuie să îi spui nimic acelui om, dar trebuie să folosim acei termeni prin care omului aceluia nu îi facem rău.

O boală o vindeci în funcție de starea ta psihică. Dacă tu nu reușești să ieși din reacția de deprsie, de anxietate, de frică, atunci ai puține șanse să te vindeci. Eu îi vedeam pe pacienții mei din secție cu același accident vascular. Unul era optimist, avea încredere, și se vindeca mult mai repede.”, a declarat Constantin Dulcan, într-un interviu la Etno Tv.

×
Subiecte în articol: Constantin Dulcan
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close