Antena 3 CNN Actualitate Şapte consorţii se luptă pentru construirea primului sector din Centura Bucureşti Sud

Şapte consorţii se luptă pentru construirea primului sector din Centura Bucureşti Sud

Şapte consorţii se luptă pentru construirea primului sector din Centura Bucureşti Sud
20 Aug 2008   •   22:45

Şapte consorţii au depus oferte pentru lărgirea la patru benzi a primului sector din centura de sud a Capitalei. Şoseaua va avea o lungime de peste 10 kilometri, a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Va câştiga oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, care îndeplineşte condiţiile enunţate în caietul de sarcini. Serviciile includ proiectarea şi execuţia.

Centura Bucureşti Sud este amplasată între autostrada Soarelui şi autostrada Bucureşti-Piteşti. Contractul are o valoare estimativă de peste 200 de milioane de lei. Finanţarea va fi asigurată de la bugetul de stat.

Consorţiile care au depus oferte sunt:
1. Straco Grup/SCT Bucureşti/Genesis International/OJSC Mostobud/OJSC Altcom/Expert Proiect (65,99 milioane de lei);
2. Delta ACM 93/SC Tehnologica Radion/SIRD/Pro Cons XXI (75,34 milione lei);
3. PA&CO International/Alpine BAU/Primacons Group (116,4 milioane lei);
4. Euroconstruct Trading 98/Romstrade/Consitrans (90,93 milioane lei);
5. Strabag/Eurovia Construct International/Viadesign (137,84 milioane lei);
6. Colas Romania/Apolodor Comimpex/Consilier Construct (117,11 milioane lei);
7. Aktor/Beta-Cops (145,09 milioane lei).

Antena 3

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close