Antena 3 CNN Actualitate Sarkozy în vizită oficială în România, pe 4 februarie

Sarkozy în vizită oficială în România, pe 4 februarie

Sarkozy în vizită oficială în România, pe 4 februarie
11 Ian 2008   •   11:56

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy va face o vizită oficială în România în data de 4 februarie, a anunţat ministrul de externe Adrian Cioroianu, într-o declaraţie pentru Radio România Actualităţi. Aflat într-o vizită de lucru de două zile la Paris, şeful diplomaţiei române şi-a exprimat speranţa că vizita de luna viitoare va fi una reuşită, care va răspunde provocărilor şi intereselor comune ale celor două state.

Reprezentanţii preşedintelui francez nu au anunţat încă dacă acesta va fi însoţit de partenara sa, Carla Bruni, în vizita din România. Sarkozy declarase cu ocazia primei sale conferinţe de presă, susţinute la palatul Elysee, că relaţia sa cu fostul model Carla Bruni este una serioasă.

Potrivit ministrului Cioroianu, premierul României, Călin Popescu Tăriceanu, ar putea efectua o vizită la Paris, în luna martie.

Antena 3

×
Parteneri
De la 1 iulie, se scumpesc carburanţii. Cu cât va plăti mai mult un şofer
x close