Antena 3 CNN Actualitate Scădere dramatică în preţurile locuinţelor de lux de pe lângă Capitală

Scădere dramatică în preţurile locuinţelor de lux de pe lângă Capitală

Scădere dramatică în preţurile locuinţelor de lux de pe lângă Capitală
30 Iun 2013   •   16:31

În miezul verii, piaţa imobiliară de lux dă semne că se dezgheaţă. Asta pe măsură ce se topesc preţurile. Proprietarii scot la vânzare case şi terenuri de milioane de euro. Nu mai speră la profiturile uriaşe din perioada boomului imobiliar, ci trag nădejde că-şi vor recupera măcar investiţia.

O proprietate de 10 hectare din apropierea Capitalei, pe care un cumpărător ar fi dat în 2007 12 milioane de euro, a fost scoasă acum la vânzare cu o treime din preţ.

Trei milioane şi jumătate de euro speră să obţină vânzătorul pentru proprietatea sa de pe malul lacului Snagov. În urmă cu şase ani aproape că pusese mâne pe o sumă de trei ori mai mare. Nu a reuşit să finalizeze tranzacţia, pentru că a venit criza, iar clientul s-a răzgândit.

Cel care va cumpăra terenul de zece hectare poate construi un ansamblu rezidenţial cu peste 300 de case.

Ca să stimuleze vânzarea proprietarul spune că, pe lângă teren, unui cumpărător generos îi va ceda şi casa, cu tot ce este în ea. Mobilă, electronice şi electrocasnice.

Efectul crizei este încă vizibil.  În jurul Capitalei, preţul unui metru pătrat a scăzut în ultimii ani cu aproape 70 de procente.

Şi casele de lux au avut de suferit. Dacă în perioada de boom, metrul pătrat ajungea la aproape patru mii de euro, în această perioadă cele mai mari preţuri nu depăşesc 2.300 de euro.

×
Parteneri
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Avertizare meteo imediată
x close