Antena 3 CNN Actualitate Scandal incredibil în fața Spitalului Județean Ploiești. Un tânăr a aruncat cu o piatră într-o ambulanță

Scandal incredibil în fața Spitalului Județean Ploiești. Un tânăr a aruncat cu o piatră într-o ambulanță

Un scandal în care au fost implicate mai multe persoane, rude ale unui pacient, a izbucnit duminică seara în fața Spitalului Județean din Ploiești. Polițiștii au aplicat în acest caz 15 sancțiuni. În timpul scandalului, un tânăr ar fi aruncat cu o piatră într-o ambulanță parcată.

Scandal incredibil în fața Spitalului Județean Ploiești. Un tânăr a aruncat cu o piatră într-o ambulanță
de Georgiana Adam    |    29 Noi 2020   •   23:35

Potrivit IPJ Prahova, polițiștii au fost sesizați duminică seara cu privire la faptul că mai multe persoane se manifestă zgomotos în fața Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

Polițiștii, jandarmii și luptătorii SAS deplasați la fața locului au constatat că mai multe persoane, aparținători ai unui bărbat de 54 de ani, internat la Spitalul Județean de Urgență, tulbură liniștea și ordinea publică.

„De asemenea, un tânăr ar fi aruncat cu o piatră în momentul manifestărilor și ar fi lovit una dintre ambulanțele parcate în curtea spitalului”, a transmis Poliția Prahova, citată de Mediafax.

Polițiștii au aplicat 15 sanțiuni în valoare de 15.000 de lei și au întocmit un dosar penal pentru distrugere.

Cercetările în acest caz sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

×
Subiecte în articol: Ploiești
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close