Antena 3 CNN Actualitate Sebastian Ghiță, audiat prin videoconferință în ședință secretă

Sebastian Ghiță, audiat prin videoconferință în ședință secretă

Sebastian Ghiță, audiat prin videoconferință în ședință secretă
17 Mai 2017   •   13:25

Sebastian Ghiţă este audiat miercuri prin videoconferinţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un proces în care DNA cere emiterea unui alt mandat de arestare pe numele fostului deputat în dosarul Ponta - Blair.

Şedinţa de judecată nu este însă publică, iar în sala de judecată se află şi un interpret de limbă sârbă, potrivit Agerpres.

Potrivit reporterului Antena 3, Roxana Ciucă, este vorba despre o ședință care se judecă cu ușile închise:


După ce a fugit din ţară, pe numele lui Ghiţă au fost emise două mandate de arestare în lipsă, date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Apel Ploieşti. Fostul deputat se află în prezent în Serbia, de unde autorităţile române încearcă să îl extrădeze. Potrivit ultimelor informaţii, Ghiţă este închis în penitenciarul central din Belgrad.

Pe 27 aprilie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că întreaga documentaţie pentru extrădarea lui Ghiţă a fost trimisă la Ministerul Justiţiei din Serbia, iar autorităţile române au aplicat o procedură prevăzută în tratatul cu această ţară de prelungire a termenului de transmitere a documentelor necesare.

"Este o procedură uzuală, este un articol 16 din Tratat care prevede posibilitatea prelungirii de la 18 la 40 de zile, în ideea de a preveni posibilitatea ieşirii din termen şi eliberarea celor aflaţi în situaţia respectivă. O măsură de precauţie pe care am trimis-o cu mult timp în urmă, Curtea Supremă a aprobat-o. Noi am trimis întreaga documentaţie la Ministerul Justiţiei din Serbia, are 475 de pagini, a fost tradusă în timp, cu un efort foarte susţinut, şi a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei din Serbia", afirma ministrul Toader.

Pe numele lui Sebastian Ghiţă sunt deschise cinci dosare penale de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în urma fugii sale din ţară au fost emise şi două mandate de arestare în lipsă.

DOSARUL BANILOR DIN CAMPANIA LUI VICTOR PONTA:

- urmărit penal în dosarul privind vizita lui Tony Blair în România

ACUZAŢII

spălare de bani

DOSARUL ŞEFILOR DE POLIŢIE ŞI PARCHET DIN PRAHOVA:

- trimis în judecată alături de şefi din Poliţie şi Parchet din Prahova

ACUZAŢII

- două infracțiuni de dare de mită

- cumpărare de influență

- spălare a banilor

- șantaj

- două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității.

DOSARUL FOSTULUI PRIMAR DIN PLOIEŞTI:

- trimis în judecată alături de fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu

ACUZAŢII:

- dare de mită

- instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit

- spălare de bani

DOSARUL FRAUDEI CU FONDURI UE:

- urmărit penal în dosarul cumnatului lui Ponta, alături de familia Cosma

ACUZAŢII

- sprijinirea unui grup infracțional organizat

DOSARUL CONTRACTELOR IT:

- urmărit penal

- mandat de arestare

- a pretins bani de la firme IT pentru a interveni la autorităţi

ACUZAŢII

- trafic de influență

- spălare a banilor, în formă continuată

- constituire a unui grup infracțional organizat.

×
Subiecte în articol: Sebastian Ghita
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close